Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR), a declarat miercuri că își dorește ca anul acesta să înceapă licitația și să fie semnat contractul pentru construcția podului de la Ungheni
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a acordat astăzi CNAIR un grant în valoare de 16,15 milioane de euro.
Banii au fost alocați prin componenta mobilității militare a CEF (Mecanismul pentru Interconectarea Europei) și sunt destinați proiectării și construcției Podului rutier Ungheni, peste Prut, la frontiera dintre România și Republica Moldova, conform economica.net.
“Acest obiectiv este important inclusiv din perspectiva asigurării conexiunii viitoarei Autostrăzi Târgu Mureș – Iași – Ungheni (A8) cu infrastructura rutieră din Republica Moldova”, a mai spus șeful CNAIR.
Comisarul european Adina Vălean a precizat că Uniunea Europeană cofinanțează cu România structura efectivă a podului rutier de la Ungheni, care vine și completează A8 către Republica Moldova.
“Republica Moldova va finanța căile de acces către pod. România mai are un proiect pe care îl finanțează ministerul Transporturilor pentru tot ceea ce înseamnă parcare inteligentă, acces către pod în zona Ungheni. Acesta este contextul despre care vorbim cu mobilitatea militară.
Înseamnă că se aliniază harta infrastructurii civile cu harta infrastructurii necesare mobilității militare la nivel european și dacă din această suprapunere și aliniere sunt elemente de infrastructură care necesită aduse la un standard care să fie util și mobilității militare, atunci îl finanțăm de la Comisia Europeană”, a explicat Adina Vălean.
Podul face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va avea și punct de trecere a frontierei.
Lungimea totală a podului, punctului transfrontalier și locurilor de parcare adiacente este de 1.000 metri, din care lungimea podului este de 261,20 metri. Proiectul mai include și realizarea unui tronson de autostradă cu 2×2 benzi de circulație cu lungimea de 0,5 km care va asigura funcționalitatea independentă a podului până la finalizarea integrală a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni (A8), potrivit lui Scrioșteanu.
Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro din care contribuția Uniunii Europene este de 16,486 milioane de euro (valori fără TVA).