Connect with us

Scutire de taxe pentru produsele agricole exportate din Republica Moldova în Marea Britanie

fructe - Moldova Invest

Republica Moldova

Scutire de taxe pentru produsele agricole exportate din Republica Moldova în Marea Britanie

Exporturile de mărfuri agricole din Moldova către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor beneficia în continuare de scutirea anumitor taxe.

Liberalizarea temporară a importurilor de produse originare din Republica Moldova pe piața din Regatul Unit va fi prelungită pentru o perioadă de cinci ani, până la 31 iulie 2029.

În cadrul ședinței din 8 mai, membrii Comisiei pentru politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru amendarea Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, semnat în 2020.

Menționăm că, în prezent, sunt stabilite cote de import la următoarele produse agricole: roșii (272 de tone), usturoi (30 de tone), struguri de masă (2.724 de tone), mere (5.548 de tone), cireșe (204 tone), prune (2.043 de tone), suc de struguri (68 de tone).

Scopul amendării Acordului este de a sprijini producătorii locali în contextul extinderii exporturilor către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. La 31 iulie 2023, a fost aplicată o măsură temporară de liberalizare a comerțului pentru o perioadă de un an, care urmează să expire în luna iulie 2024.

În această perioadă, conform autorităților, au fost înregistrate majorări esențiale la exportul de produse agricole moldovenești în Regatul Unit. Mai exact, exportul de prune a crescut de la 45 la 495 de tone, iar cel de struguri de masă s-a dublat. De asemenea, Republica Moldova a început să exporte în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mere și cireșe.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Republica Moldova

To Top