Revista Moldova Invest
Primarul sucevean Dumitru GULEI: “Comuna IPOTEȘTI s-a dezvoltat în ultimii ani printr-un boom urbanistic”
Published on
În comuna Ipotești din județul Suceava s-a înregistrat în ultimii ani un progres urbanistic consistent și vizibil, iar în acest context l-am invitat la dialog pe domnul primar, Dumitru Gulei
Ipotești este comuna aflată la câtiva km față de municipiul Suceava, iar aici sunt asigurate toate utilitățile publice necesare unor condiții ridicate de trai pentru locuitori. Acesta este unul dintre lucrurile care reiese și din discuția pe care am avut-o cu primarul comunei Ipotești și totodată am vorbit despre modul în care direcțiile de dezvoltare sunt influențate de poziționarea comunei.
Am cuprins în discuție proiectele finalizate în totalitate până acum, investițiile locale plănuite și viziunea de viitor cu acțiunile pe care și-a propus să le realizeze în Ipotești până la finalizarea acestui mandat.
Domnule primar Dumitru Gulei, ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?
Până la finalul mandatului mi-am propus să duc la îndeplinire o serie de obiective, printre care se numără extinderea și repararea sediului Primăriei și al Consiliului Local.

Tot la capitolul extindere, se încadrează reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural. Alt obiectiv este crearea de terenuri de sport și spații de joacă, implicit realizarea unor trotuare pietonale în fiecare sat al comunei noastre.
Avem în vedere modernizarea drumurilor publice și eficientizarea iluminatului public stradal, aici ne referim la un sistem inteligent. Ne dorim un transport public ecologic metropolitan, iar tot în acest sector ne gândim și la deținătorii de mașini electrice, pentru care ne-am propus realizarea unor stații de încărcare a vehiculelor electrice.
Știm cât de importantă e protejarea mediului și reducerea consumului, de aceea unul dintre obictivele noastre este montarea unor panouri fotovoltaice pe clădiri publice. În planurile noastre este și înființarea unui centru de colectare a deșeurilor.
Un alt obiectiv se referă la eficientizarea rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare, care constă în înlocuirea conductelor subdimensionate față de numărul actual de consumatori, înlocuirea pompelor de evacuare a apelor uzate, înființare stație de pompare apă uzată și transportul apelor menajere în sistemul de canalizare al municipiului. De asemenea ne dorim să punctăm și extinderea rețelelor de utilități publice din comună.

Susținem educația, drept pentru care avem în vedere înființarea unei săli de sport de dimensiuni reduse pentru activități sportive specifice. Tot în sprijinirea educației, ne propunem înființarea unei grădinițe cu program prelungit. Pentru că ne îngijim de locuitorii comunei și binele lor, ne dorim înființarea unui dispensar uman.
Ne dorim mărirea parcului auto de utilaje prin achiziționarea unor utilaje noi: tractor, sărăriță, plug prin Grupul de Acțiune Locală ”Valea Siretului de Jos”.
Un alt obiectiv pe care îl considerăm necesar de atins este repararea punților pietonale peste Râul Suceava. Mai avem în vedere și amenajarea Parcului ”Regina Maria” din satul Ipotești ca spațiu de recreere.
În ceea ce privește prioritizarea bugetelor disponibile, punctez că prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, se vor moderniza drumurile din cartierul Tătărași urmând cele secundare din satul vechi.

Ce proiecte au fost demarate în perioada 2021 – 2022 sau au fost implementate în totalitate până în prezent?
În prezent, aproape s-au finalizat lucrările de extindere și reparare a clădirii Primăriei comunei Ipotești, urmând să facem recepția și să ne mutăm activitatea din sediul temporar.
Până acum s-a proiectat extinderea, reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural, la momentul actual desfășurându-se procedura de atribuire a lucrării. Așa cum ne-am propus, avem acum teren de fotbal cu gazon artificial, vestiar și grup sanitar în satul Lisaura.
Alt obiectiv îndeplinit este că am creat spații de joacă în fiecare sat al comunei. Tot în această perioadă, s-au modernizat drumuri publice și așa cum ne-am propus, avem trotuare pietonale în toate cele trei sate componente ale comunei.
A avut loc proiectarea și aprobarea modernizării și eficientizării iluminatului public stradal (sistem inteligent). S-a realizat implementarea transportului public ecologic metropolitan, în plus s-a făcut proiectarea și aprobarea montării unor stații de încărcare a vehiculelor electrice, așa cum ne doream.
Un alt obiectiv îndeplinit este eficientizarea rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare (înlocuire conducte subdimensionate față de numărul actual de consumatori, înlocuire pompe de evacuare a apelor uzate, stație de pompare apă uzată și transportul apelor menajere în sistemul de canalizare). Așa cum am planificat, s-a făcut extinderea sau înlocuirea rețelelor de utilități publice din comună.
În ultima perioadă s-a realizat proiectarea sălii de sport de dimensiuni reduse pentru activități sportive specifice. Am reușit mărirea parcului auto prin achiziționarea unor utilaje noi (tractor, sărăriță, lamă, încărcător prin Grupul de Acțiune Locală ”Valea Siretului de Jos”).
Acum putem vorbi și despre acea modernizare punte pietonală peste Râul Suceava din satul Lisaura, pe care am dorim să o realizăm. S-a întocmit studiul de fezabilitate pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit și pentru construirea unui dispensar uman multidisciplinar.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că investițiile din cadrul PNRR care sunt accesibile UAT-urilor însumează mai mult de 10 miliarde de euro. Ce investiții locale plănuiți să finanțați prin PNRR?
Am depus cereri pentru următoarele investiții finanțate prin PNRR:
1. „Înființare centru de colectare deșeuri prin aport voluntar în comuna Ipotești, județul Suceava” în cadrul apelului de proiecte cu titlul PNRR/2022/C3/S/I.1.A, Componenta C3 – Managementul deşeurilor, Investiţia 11. Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat ale deşeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de oraşe/comune, Subinvestiţia I. 1.A Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR;
2. „Rețele de alimentare cu apă. Rețele de canalizare menajeră. Stație de pompare apă uzată și transportul apelor menajere în sistemul de canalizare al Municipiului Suceava, Comuna Ipotești, Județul Suceava”;
3. ”Sistem de transport public ecologic metropolitan – etapa I”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).
În ceea ce privește planul de achiziții la nivelul primăriei pentru următoarea perioadă, ne dorim atingerea obiectivelor de investiție propuse în acest mandat de primar și sunt încă nerealizate.
“Comuna Ipotești s-a dezvoltat în ultimii ani printr-un boom urbanistic datorită poziționării sale limitrof municipiului Suceava dar și a faptului că sunt asigurate toate utilitățile publice necesare unor condiții ridicate de trai”
Care sunt punctele forte ale localității dumneavoastră? Ce avantaje competitive are localitatea dumneavoastră și ce puncte forte doriți să maximizați în acest mandat?
Comuna Ipotești s-a dezvoltat în ultimii ani printr-un boom urbanistic datorită poziționării sale limitrof municipiului Suceava dar și a faptului că sunt asigurate toate utilitățile publice necesare unor condiții ridicate de trai. Prin investiții de modernizare și dotare a școlilor din comună am reușit în fiecare an atragerea și înscrierea la școlile din comună a elevilor care locuiesc în comună dar care frecventau școlile din municipiul Suceava.

Viziunea mea pentru viitor include investiții masive în:
- siguranța rutieră a tuturor participanților la trafic prin modernizarea drumurilor publice și amenajarea trotuarelor pietonale;
- spații de recreere și mișcare în aer liber pentru copii, tineret și adulți;
- clădire modernă pentru activități cultural – artistice;
- amenajarea unor izvoare/fântâni ca surse de apă alternative celei din rețeaua publică;
- sistem medical local pentru tratarea urgențelor medicale, pentru prevenție și pentru recuperare medicală
- dezvoltarea urbanistică rațională a localității;
- creșterea calității aerului prin acordarea facilităților fiscale vehiculelor electrice și prin montarea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice;
- decongestionarea traficului rutier la ore de vârf către și dinspre municipiul Suceava prin deschiderea rutelor alternative – strada Petru Rareș către DE85 (legătură cu comuna Moara și cu cartierul Obcini din municipiul Suceava, acces spre municipiul Iași sau municipiul București), drumul public care face legătura dintre satul Lisaura și Podul Unirii din municipiul Suceava (conexiune spre aeroport, spre zona marilor magazine și spre cartierul Burdujeni);
Deși ne aflăm în plin proces de urbanizare, suntem totuși o zonă rurală în care mai există producători de produse agricole, motiv pentru care consider că asigurarea unei piețe de desfacere a produselor ar fi utilă tuturor.

Ce potențial turistic are în prezent localitatea dumneavoastră și cum vă doriți să dezvoltați turismul local/zonal?
Comuna Ipotești cu cele trei sate, deși prin poziționarea lângă Cetatea de Scaun a Moldovei a fost atestată documentar și a fost în centrul evenimentelor istorice timpurii, nu deține în prezent obiective turistice confirmate. Totuși, putem asigura cazare pentru turistii municipiului Suceava ca și alternativă rurală (ecopensiuni).
Spațiile verzi ale comunei de dimensiuni relativ reduse pot constitui un punct de plecare pentru viitoare investiții care să atragă pentru început turismul de o zi dinspre municipiul Suceava: Pădurea Redi (în suprafață de aproximativ 18 ha), Parcul ”Regina Maria” din satul Ipotești (4 ha), Iazul Mociulo (2 ha) și Lunca Râului Suceava.
Prin sprijinul autorităților locale a fost publicată ”Monografia satului Ipotești” – autor Teofil Horbaniuc, un punct de plecare pentru dezvoltarea culturală a comunei care va continua în perioada următoare cu modernizarea și dotarea Căminului Cultural.
Continue Reading
You may also like...
Related Topics:Featured

Click to comment