International
Din nordul Republicii Moldova în Uniunea Europeană: Cristina Gorobeț, fondatoarea S.R.L. ,,FG COMPANY”, dezvoltă exporturile de mere pe piața europeană
Merele produse în nordul Republicii Moldova ajung tot mai des pe piața Uniunii Europene, iar investițiile realizate cu sprijin european contribuie la dezvoltarea și modernizarea fermelor locale.
Un exemplu este afacerea administrată de Cristina Gorobeț și familia sa în satul Tabani, raionul Briceni, unde producția de mere este destinată atât pieței interne, cât și exportului.
Cristina Gorobeț, fondatoarea S.R.L. ,,FG COMPANY”, spune că pasiunea pentru agricultură a fost moștenită din familie, părinții săi activând în domeniu de peste trei decenii.
„Merele noastre sunt foarte solicitate pe piața europeană. În această zonă este foarte dezvoltată agricultura și părinții noștri sunt producători de cereale de mai bine de 30 de ani. În casa noastră mereu s-a discutat despre agricultură, procesul de producere, proiecte și investiții.”
17 hectare de livezi și export către Uniunea Europeană
În prezent, familia Gorobeț administrează aproximativ 17 hectare de livezi cultivate cu mai multe soiuri de mere. O parte importantă a producției este destinată exportului pe piața europeană, alături de livrările către piața internă și alte piețe externe.
„Avem circa 17 hectare de livezi. Noi suntem producători de diverse soiuri de mere. Exportăm atât pe piața europeană, cât și pe piața internă și pe cea externă.”
Sprijin european pentru modernizarea afacerii
Pentru a eficientiza activitatea și a optimiza fluxul logistic al mărfurilor, antreprenoarea a accesat programul Start pentru Tineri, prin intermediul căruia a beneficiat de finanțarea maximă eligibilă, în valoare de 200.000 de lei.
„La momentul aplicării la program, obiectivul numărul unu a fost optimizarea fluxului de marfă. Noi am aplicat la Start pentru Tineri. Am primit valoarea maximală eligibilă de 200.000 de lei.”
Investiții în tehnologie pentru creșterea eficienței
Cu sprijinul financiar obținut, compania a achiziționat un electrostivuitor modern, utilizat pentru manipularea mărfurilor în depozit și pentru încărcarea camioanelor destinate transportului.
Igor Fosa, agronom și soțul Cristinei Gorobeț, spune că investiția a avut un impact direct asupra eficienței activității.
„Am achiziționat un electrostivuitor cu tehnică performantă, care ne servește extraordinar de mult pentru descărcarea și încărcarea containerelor în tir, cât și în depozit.”
Agricultura, un sector strategic pentru Republica Moldova
Cristina Gorobeț consideră că agricultura rămâne unul dintre cele mai importante domenii economice ale Republicii Moldova și subliniază implicarea permanentă a familiei în dezvoltarea acestei activități.
„Soțul meu consideră că această ramură este foarte importantă. Republica Moldova este o țară agrară și urmărește evoluția și dinamica creșterii plantelor.”
Mesaj de mulțumire pentru sprijinul Uniunii Europene
La final, Igor Fosa a transmis un mesaj de apreciere pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană producătorilor agricoli din Republica Moldova, exprimându-și totodată speranța că țara va deveni în curând parte a familiei europene.
„Mulțumim foarte mult Uniunii Europene pentru sprijinul pe care ni l-a acordat și sperăm ca în curând să ne integrăm și noi în marea familie europeană.”







