Dorin Recean a transmis un mesaj de apreciere lui Alexandru Munteanu pentru decizia de a prelua conducerea viitorului Cabinet. La începutul ședinței de Guvern, premierul a subliniat că Munteanu dispune de o experiență solidă, care îi va permite să contribuie la modernizarea administrației și la dinamizarea proceselor din societate.
„Vreau să-i mulțumesc domnului Alexandru Munteanu pentru că a acceptat să vină și să conducă următorul guvern, care are o sarcină importantă. Îl cunosc pe domnul Munteanu de la facultate – mi-a fost profesor. Dincolo de faptul că domnul Munteanu are o experiență extraordinară de a încuraja și a crește studenți, experiența lui profesională, experiența lui de a crește oameni, experiența lui de a fi economist, întreprinzător și investitor va aduce exact acel suflu nou în guvern și în societate, de care avem nevoie pentru a dezvolta economia”, a declarat Recean.
Totodată, prim-ministrul Recean, care vineri a anunțat că se retrage din politică, a mulțumit colegilor pentru munca depusă în ultimii ani.
„Suntem la ultima ședință în acest format și vreau să vă mulțumesc pentru că fiecare din dumneavoastră v-ați asumat un rol foarte important în această perioadă și dificilă, și cu provocări, dar cu un rezultat foarte bun pe care l-am produs cu toții împreună și țara noastră este mai aproape ca oricând de obiectivul nostru strategic – să devenim membri ai Uniunii Europene. Vreau să vă mulțumesc pentru implicare, pentru dedicație, pentru faptul că ați fost expuși în permanență – unei scrutinizări extraordinare din partea societății, din partea presei și societății civile și acest efort comun, al nostru, împreună cu societatea ne-a adus aici”, a precizat sursa citată.
De asemenea, Recean a mulțumit și funcționarilor publici, care au muncit pentru a ne apropia de Uniunea Europeană, dar și pentru a face viața cetățenilor mai bună.
„Vreau să aduc cuvinte de apreciere pentru funcționarii publici, cei din Cancelaria de Stat, cei din instituțiile pe care dumneavoastră le reprezentați, pentru că ei au muncit foarte mult, dincolo de agenda normală a fost și agenda de integrare europeană, plus că am avut foarte multe proiecte care să aducă îmbunătățiri vieții cetățenilor. Le mulțumesc și partenerilor noștri care sunt prezenți la ședința de Guvern. Le mulțumesc pentru atenția cu care au tratat politicele publice, pentru critica care ne-au adus-o, pentru laudele și aprecieri, dar cel mai important – pentru că am reușit să fim o societate unită, care s-a focusat pe demnitatea umană, pe independența R. Moldova, pe faptul că R. Moldova a demonstrat că este o țară europeană”, a mai spus Recean, în aplauzelor miniștrilor și celor prezenți la ședința Guvernului.
Premierul a subliniat totodată că experiența lui Munteanu este valoroasă și în gestionarea a două domenii esențiale pentru această perioadă – securitatea și reforma sistemului judiciar –, elemente care stau la baza unei economii sănătoase.
„Am încredere că, de aici încolo, ne mișcăm în direcția corectă”, a conchis el.