Republica Moldova
Leonardo Badea (BNR): „Perspective pentru dezvoltarea şi consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova”
Pe data de 19 martie, la Chișinău, s-a desfășurat ceremonia de încheiere a proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană, denumit „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar”.
Inițiativa a fost coordonată de Banca Națională a României (BNR), în calitate de lider al proiectului, cu participarea Băncii Centrale a Regatului Țărilor de Jos (DNB) și Băncii Lituaniei (BL) în calitate de parteneri secundari. De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România s-au implicat în acest demers, având ca obiectiv sprijinirea procesului de implementare a reformelor stipulate în Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în beneficiul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și al Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
Acest proiect de twinning reprezintă a doua colaborare de acest gen, atât pentru Banca Națională a României în calitate de coordonator al proiectului și furnizor de asistență tehnică, cât și pentru Banca Națională a Moldovei, în calitate de beneficiar.
Conform declarațiilor Viceguvernatorului BNR, Leonardo Badea, prezent la eveniment, „momentul marchează deopotrivă încheierea unei etape, cât și începutul unei noi perspective pentru dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova”.
Pe parcursul celor 30 de luni de implementare a proiectului, s-au realizat următoarele progrese semnificative: a fost elaborată Strategia de Politică Macroprudențială, s-a pus baza pentru cadrul de testare la stres, s-au dezvoltat reglementările esențiale în domeniul sectorului de asigurări și al infrastructurii sistemelor de plăți. De asemenea, s-au conceput metodologiile și reglementările necesare pentru supravegherea organizațiilor de creditare nebancară, iar un alt rezultat important a constat în pregătirea dosarului de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro.
Viceguvernatorul Leonardo Badea a apreciat că „prin intermediul acestui proiect, Banca Națională a Moldovei a parcurs o călătorie impresionantă de transformare și reformă” și a remarcat capacitatea echipelor de implementare de a face progrese semnificative într-un timp relativ scurt.
De asemenea, Viceguvernatorul Leonardo Badea a afirmat că „pentru România, acest proiect a venit ca o continuare naturală a efortului derulat de-a lungul acestor decenii de sprijinire a parcursului european, de modernizare, deschidere și dezvoltare a Republicii Moldova”.
Pe durata implementării proiectului de twinning, au avut loc momente istorice deosebit de importante, cum ar fi depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, recunoașterea acesteia ca stat candidat și decizia Uniunii Europene de a iniția negocierile pentru aderare atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina.
În legătură cu aceste etape semnificative, Viceguvernatorul Leonardo Badea a subliniat că „reprezintă pilonii fundamentali ai parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova și au impus necesitatea unei pregătiri și alinieri corespunzătoare a sectorului financiar la standardele și cerințele europene”.
Un alt proces deosebit de semnificativ desfășurat în timpul implementării proiectului a fost transferul de competențe de la Comisia Națională a Pieței Financiare către Banca Națională a Moldovei, prin intermediul căruia BNM a devenit principalul organism responsabil pentru supravegherea și reglementarea sectorului financiar nebancar.
În legătură cu acest proces, domnul viceguvernator Leonardo Badea a subliniat că „eforturile comune ale BNR și BNM au fost direcționate către pregătirea și sprijinirea BNM în preluarea acestor noi responsabilități și competențe”.
Viceguvernatorul a apreciat eforturile celor implicați, afirmând că „proiectul nostru nu doar că a contribuit la realizarea unor reforme asumate de către Republica Moldova prin Acordul de Asociere RM-UE, ci a fost și un exemplu elocvent al unui parteneriat solid și angajament demonstrat de către BNM în eforturile sale spre realizarea reformelor necesare pentru aderarea RM la UE”.
Consolidarea cunoștințelor și a competențelor Băncii Naționale a Moldovei în ceea ce privește reglementarea și supravegherea prudențială, în conformitate cu normele comunitare și aliniate la bunele practici internaționale, a reprezentat un obiectiv principal atins pe parcursul proiectului de twinning.
În urma activităților desfășurate, în ianuarie 2024 a fost depusă cererea de aderare a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro. Acest pas important a fost subliniat de domnul Viceguvernator Leonardo Badea ca fiind un proces crucial, care, conform său, „va avea drept rezultat o economie mai competitivă și mai transparentă, o mai bună calitate a serviciilor, produse mai eficiente şi alternative mai ieftine de efectuare a plăților”.
Viceguvernatorul Leonardo Badea a reiterat importanța preocupării pentru sustenabilitatea rezultatelor obținute, afirmând că „este esențial să ne asigurăm că schimbările și îmbunătățirile realizate în cadrul acestui proiect rămân solide și durabile în timp. Acest lucru implică nu doar adoptarea și implementarea unor politici și reglementări corespunzătoare, ci și cultivarea unei culturi organizaționale orientate către excelență și responsabilitate”.
Proiectul a evidențiat nu doar atingerea obiectivelor propuse, ci și o colaborare strânsă și eficientă, consolidată prin schimbul de bune practici între experți. Astfel, acest proiect a contribuit la implementarea reformelor pe care Republica Moldova le-a asumat prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și a demonstrat angajamentul Băncii Naționale a Moldovei în privința eforturilor sale pentru aderarea țării la Uniunea Europeană.
În concluzie, Viceguvernatorul Leonardo Badea a subliniat importanța sprijinului acordat BNM în demersurile sale de consolidare a sectorului financiar și a reiterat legătura strânsă dintre cele două bănci naționale, afirmând că „suntem hotărâți să rămânem parteneri solizi și să oferim expertiza și sprijinul nostru în continuare, pentru a vă ajuta să depășiți provocările viitoare și să exploatați oportunitățile care vor apărea”.
