Connect with us

Polonia va oferi finanțări de până la 40.000 de dolari mai multor companii din Republica Moldova

moldova polonia - Moldova Invest

Republica Moldova

Polonia va oferi finanțări de până la 40.000 de dolari mai multor companii din Republica Moldova

Cinci companii poloneze vor colabora cu mai multe organizații din Republica Moldova pentru a implementa soluții inovatoare. Organizațiile selectate vor beneficia de finanțare în cadrul Fondului Polonez pentru Inovații, gestionat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), iar fiecare inițiativă va primi până la 40.000 de dolari.

Proiectele selectate acoperă o gamă diversă de sectoare, inclusiv agricultură, apă și igienă, industria alimentară, durabilitatea mediului și tehnologie:

1. Biotech Partner, în colaborare cu Asociația Națională de Dezvoltare Rurală, va utiliza o biotehnologie inovatoare pentru a produce îngrășăminte organice din deșeuri agricole, oferind o alternativă economică și durabilă îngrășămintelor minerale.
2. Rebread SRL, în parteneriat cu brutăriile Glincor din Ștefan Vodă și Baraș Boris din satul Lăpușna, raionul Hâncești, va transforma deșeurile de pâine în super-făină cu diverse aplicații industriale, reducând costurile și impactul asupra mediului al procesului de coacere.
3. Prote Technologie dla Środowiska SRL, în colaborare cu întreprinderile municipale „Apă-Canal Chișinău” și „Apă-Canal Cimișlia”, va implementa o tehnologie verde pentru îmbunătățirea calității apei potabile și a rețelelor de distribuție, având un impact pozitiv asupra siguranței microbiologice și reducând poluarea apei.
4. Stowarzyszenie Przedsiębiorcze Radomianki, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova, va îmbunătăți competențele a cinci întreprinderi de agroturism prin desfășurarea unui program de formare și ghidare a participanților.
5. Metalerd SRL, în colaborare cu autoritățile satului Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, va instala cazane adaptabile de temperatură joasă cu camere de ardere pe biomasă în centrul local de asistență medicală primară.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Forum de Afaceri Moldova-România-Germania: oportunități de investiții și colaborare economică regională

Fondul Polonez pentru Inovații este o inițiativă a Ministerului polonez al Afacerilor Externe și a Biroului Regional al PNUD pentru Europa și Asia Centrală, care sprijină utilizarea soluțiilor inovatoare și a experienței poloneze pentru a rezolva provocările de dezvoltare în țările partenere. Până în prezent, Fondul a sprijinit implementarea a 30 de proiecte, dintre care 12 în Republica Moldova.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Republica Moldova

To Top