International
Republica Moldova accelerează reforma administrativă: 500 de primării au finalizat amalgamarea voluntară, iar Guvernul alocă 6,5 miliarde de MDL pentru dezvoltare
Aproximativ 500 de primării din Republica Moldova, reprezentând aproape 60% din total, au adoptat decizii finale privind amalgamarea voluntară.
Datele au fost prezentate de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în contextul reformei administrației publice locale inițiate în 2026.
Republica Moldova are în jur de 890 de primării, iar peste 87% dintre acestea au mai puțin de 3.000 de locuitori. În acest context, autoritățile promovează reorganizarea administrativ-teritorială prin amalgamarea voluntară, cu obiectivul de a consolida capacitatea administrațiilor locale.
Peste 6,5 miliarde de MDL pentru localitățile care se reorganizează
Pentru primăriile care aleg amalgamarea voluntară, Guvernul a pregătit un pachet de stimulente de peste 6,5 miliarde de mdl. Fondurile vor putea fi utilizate pentru proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice locale.
Printre priorități se numără extinderea rețelelor de apă și canalizare, dezvoltarea infrastructurii de gaze și iluminat public, reabilitarea drumurilor locale, modernizarea transportului public și digitalizarea serviciilor. De asemenea, sunt vizate gestionarea deșeurilor, modernizarea grădinițelor și caselor de cultură, precum și proiectele de dezvoltare economică locală.
Autoritățile pledează pentru primării mai puternice
Alexei Buzu susține că procesul de amalgamare trebuie continuat pentru a consolida administrațiile locale și pentru a le permite să atragă și să gestioneze proiecte de anvergură.
Potrivit acestuia, primăriile mai puternice au o capacitate mai mare de a elabora și implementa proiecte de dezvoltare și de a asigura servicii publice de calitate. În cazul localităților care au finalizat deja amalgamarea voluntară, Guvernul a început pregătirea stimulentelor și a proiectelor de dezvoltare.
Termen până la sfârșitul lunii august
Primăriile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară mai au timp până la sfârșitul lunii august să adopte decizia finală. Ulterior, autoritățile vor centraliza numărul localităților care au finalizat procedura și vor stabili grupurile de primării nou-formate.
Conform datelor prezentate de Guvern, aproximativ 85% dintre primării au început procesul de amalgamare, ceea ce reprezintă circa 761 de administrații locale. În rândul primăriilor cu mai puțin de 3.000 de locuitori, ponderea celor care au inițiat procesul ajunge la aproximativ 90%.
Din septembrie, pregătiri pentru amalgamarea normativă
Pentru primăriile care au optat pentru amalgamarea voluntară urmează etapa de elaborare a proiectelor de dezvoltare ce vor beneficia de stimulentele guvernamentale.
În paralel, autoritățile pregătesc cadrul legislativ pentru amalgamarea normativă, respectiv reorganizarea obligatorie a administrațiilor locale care nu au ales voluntar această variantă. Guvernul intenționează să finalizeze în luna septembrie pachetul de legi necesar și să inițieze procedura parlamentară.
Obiectivul reformei
Reforma administrației publice locale, lansată la începutul anului 2026, urmărește creșterea capacității administrative a primăriilor, eficientizarea serviciilor publice și crearea unor administrații locale capabile să gestioneze proiecte de dezvoltare mai ample.
Amalgamarea este prezentată de autorități drept un instrument prin care localitățile mici pot beneficia de resurse și investiții suplimentare, în cadrul unor administrații locale mai puternice.







