Republica Moldova
Sprijin oferit de UE pentru Republica Moldova, pentru evitarea unei noi crize energetice
Uniunea Europeană va sprijini Republica Moldova pentru a preveni o nouă criză energetică, similară celei din începutul anului, când Gazprom a întrerupt livrările de gaze, a anunțat joi la Chișinău comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen.
În cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul moldovean al energiei, Dorin Junghietu, oficialul european a evidențiat importanța solidarității din partea UE și a cooperării în vederea asigurării securității energetice și tranziției către surse verzi în Republica Moldova.
Uniunea Europeană a alocat 250 de milioane de euro pentru implementarea unei strategii pe o perioadă de doi ani, menită să consolideze independența energetică a țării și să crească reziliența sistemului energetic. Aceste fonduri vor contribui inclusiv la acoperirea parțială a costurilor ridicate ale energiei pentru consumatori până la finalul anului 2025.
Ministrul Dorin Junghietu a reafirmat angajamentul ferm al Chișinăului pentru consolidarea securității energetice și apropierea de Uniunea Europeană. El a subliniat progresele înregistrate până acum și obiectivul Republicii Moldova de a deveni un model regional în domeniul energiei curate și sigure.
Totodată, oficialul moldovean a anunțat că luna viitoare Republica Moldova va participa la screening-ul bilateral de la Bruxelles, în cadrul căruia vor fi analizate capitolele privind energia și rețelele transeuropene.










