Flexibilitatea bugetară a UE, între complexitate și eficiență | Recomandările Curții de Conturi Europene pentru un cadru simplificat și predictibil

Curtea de Conturi Europene (ECA) atrage atenția asupra complexității excesive a cadrului de flexibilitate bugetară al Uniunii Europene (UE), subliniind că instrumentele existente se suprapun uneori, iar ordinea priorităților nu este clar definită, ceea ce complică mobilizarea rapidă a fondurilor pentru situații neprevăzute sau de urgență.

Analiza, publicată luni și citată de Agerpres, oferă o evaluare detaliată a mecanismelor actuale și recomandă simplificarea acestora.

Cadrul financiar multianual și flexibilitatea bugetară

UE se bazează pe bugete pe termen lung, cunoscute sub denumirea de cadre financiare multianuale (CFM), care acoperă perioade de câte șapte ani. Flexibilitatea bugetară presupune fie realocarea resurselor între diferitele priorități și exerciții bugetare, fie majorarea bugetelor inițiale. Aceasta a permis UE să răspundă în ultimii ani la crize multiple, de la dezastre naturale la provocările generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și la perturbările pieței energiei.

„UE a demonstrat că poate să răspundă mai multor provocări cu ajutorul instrumentelor sale de flexibilitate. Curtea a observat însă că acestea se suprapun uneori și că ordinea în care ar trebui utilizate nu este întotdeauna clară. Pentru a face față crizelor, UE are nevoie de un set de instrumente cât mai simplu și eficace”, a declarat Jorg Kristijan Petrovic, membru al Curții responsabil de audit.

Necesitatea unei abordări bazate pe date concrete

Comisia Europeană a propus ca bugetul pentru perioada 2021-2027 să fie mai flexibil, ca răspuns la utilizarea masivă a instrumentelor de flexibilitate în perioada anterioară. Auditorii ECA atrag însă atenția că propunerea Comisiei nu a fost fundamentată pe o analiză detaliată a nevoilor și riscurilor reale la care este expus bugetul UE. Printre recomandări se numără elaborarea viitoarelor instrumente de flexibilitate pe baza probabilității și impactului evenimentelor anticipate, precum și o evaluare aprofundată a cadrului existent.

Auditul relevă că instrumentele de flexibilitate au fost mobilizate intens între 2021 și 2024 pentru crize umanitare, dezastre naturale și nevoi emergente, cum ar fi costurile energetice generate de războiul din Ucraina și inflația ridicată. În același timp, nu există mecanisme clare pentru declanșarea bugetării în situații de criză, pentru acoperirea dobânzilor neprevăzute sau pentru atenuarea impactului inflației asupra cheltuielilor planificate.

Provocări legate de alocarea fondurilor

Normele actuale nu specifică exact tipul de evenimente pentru care pot fi utilizate instrumentele de flexibilitate sau criteriile de aplicare, ceea ce poate conduce la direcționarea banilor către nevoi diverse, riscând să nu mai rămână fonduri suficiente pentru urgențe majore. În plus, unele instrumente au fost utilizate aproape integral în prima parte a perioadei bugetare, reducând resursele disponibile pentru anii următori.

În comparație cu bugetele naționale, care alocă de obicei între 2% și 3% pentru situații neprevăzute, fondurile UE pentru flexibilitate se situează într-un interval similar. Inițial, marjele și instrumentele speciale permiteau o creștere a cheltuielilor bugetare cu până la 2,4% (aproximativ 26 de miliarde de euro) pentru 2021-2027, ulterior majorate la 2,6% (circa 28 de miliarde de euro).

În această perioadă au fost introduse două noi instrumente speciale, pentru creșterea neprevăzută a costurilor cu dobânzile aferente pachetului NextGenerationEU și pentru finanțarea Mecanismului pentru Ucraina, care nu au fost analizate în cadrul auditului.

Concluzii și recomandări

ECA recomandă simplificarea cadrului de flexibilitate, justificarea clară a fiecărui instrument și analiza opțiunilor alternative de finanțare. Un cadru simplificat și bazat pe date concrete ar permite UE să mobilizeze rapid resursele necesare pentru a răspunde eficient la crize, menținând în același timp stabilitatea și predictibilitatea bugetară pe termen lung.