Înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, în centrul unei dispute privind respectarea libertății religioase

Disputa privind înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

Procesul de înregistrare a structurii religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” continuă să genereze dezbateri privind aplicarea legislației ucrainene în domeniul libertății religioase și al organizării cultelor. Potrivit juristei ucrainene Olga Kolesnicenko, autoritățile de la Kiev nu ar trebui să prelungească la nesfârșit procedura prin consultări politice și bisericești, în lipsa indicării unui impediment juridic concret.

Kolesnicenko, fostă adjunctă a șefului Administrației Raionale de Stat Ismail, susține că a fost implicată direct, în anii anteriori, în gestionarea documentelor unor comunități ortodoxe românești din regiunea Odesa. Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, ea examinează situația actuală din perspectiva legislației ucrainene, a principiului neutralității statului în raport cu cultele și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Un demers care, potrivit juristei, durează de mai mulți ani

Potrivit relatării Olgăi Kolesnicenko, problema recunoașterii juridice a apartenenței unor comunități ortodoxe românești la Patriarhia Română nu a început în 2024, ci cu mai mulți ani înainte.

Jurista afirmă că s-a ocupat personal de documentele comunităților din Reni și Hagi Curda (Komîșivka), regiunea Odesa, unde procedurile ar fi presupus numeroase adunări ale membrilor, întocmirea proceselor-verbale, modificarea statutelor și redepunerea documentelor.

În cazul comunității din Hagi Curda, Kolesnicenko afirmă că aceasta a fost înregistrată încă din 2005 ca o comunitate ortodoxă autonomă, fără precizarea unei jurisdicții bisericești. Ulterior, potrivit relatării sale, au fost depuse mai multe solicitări pentru recunoașterea juridică a apartenenței la Biserica Ortodoxă Română, însă procedurile s-ar fi soldat în mod repetat cu refuzuri.

Întrebarea juridică privind apartenența la o jurisdicție bisericească

În centrul argumentației juristei se află întrebarea dacă legislația ucraineană interzice unei comunități religioase ortodoxe să se afilieze canonic și organizatoric unei biserici cu sediul în afara Ucrainei.

Kolesnicenko invocă articolul 35 din Constituția Ucrainei, care garantează libertatea de conștiință și de religie și consacră principiul separării organizațiilor religioase de stat. În interpretarea sa, statul nu ar trebui să stabilească ce jurisdicție religioasă este mai potrivită pentru o comunitate, atât timp cât alegerea acesteia se încadrează în limitele legislației.

Ea face referire și la Legea Ucrainei „Cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase”, despre care afirmă că permite comunităților religioase să se subordoneze, în probleme canonice și organizatorice, unor centre religioase situate atât în Ucraina, cât și în afara țării.

Particularitățile legislației adoptate după 2024

Analiza juristei ține cont și de modificările legislative adoptate de Ucraina în contextul războiului și al relațiilor dintre organizațiile religioase și Federația Rusă.

După 2024, legislația ucraineană a introdus mecanisme suplimentare privind organizațiile religioase asociate statului agresor și a reglementat mai strict problema legăturilor instituționale cu structurile religioase ruse.

În acest context, Kolesnicenko subliniază diferența dintre Patriarhia Română și Patriarhia Moscovei, argumentând că apartenența unei comunități ortodoxe românești la Patriarhia Română nu poate fi tratată automat prin prisma restricțiilor aplicabile structurilor religioase asociate Rusiei.

Ea consideră, de asemenea, că dorința unor comunități românești din sudul regiunii Odesa de a-și modifica apartenența bisericească precede invazia rusă la scară largă din 2022.

Înființarea structurii „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”

Problema a ajuns la nivel național în 2024. Potrivit materialului prezentat de Kolesnicenko, la 29 februarie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a susținut înființarea unei structuri dedicate comunităților ortodoxe românești din Ucraina.

Ulterior, trei comunități religioase ucrainene au constituit Asociația religioasă (Administrația) „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” și au aprobat documentele necesare pentru înregistrare.

Cererea de înregistrare ar fi fost depusă la 28 august 2024 la Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință (DESS).

Potrivit argumentației prezentate de Kolesnicenko, organizația nu urmărește înregistrarea în Ucraina a unei simple „filiale” a unei biserici străine, ci constituirea unei organizații religioase în conformitate cu legislația ucraineană, care să funcționeze pe teritoriul Ucrainei și să păstreze, în același timp, unitatea canonică și organizatorică cu Biserica Ortodoxă Română.

Termenele legale și problema întârzierii

Unul dintre principalele argumente formulate de juristă se referă la termenele prevăzute de legislația ucraineană pentru examinarea documentelor unei organizații religioase.

Kolesnicenko susține că legislația prevede examinarea cererilor într-un termen determinat, cu posibilitatea prelungirii în situațiile în care sunt necesare avize suplimentare, dar și în limitele stabilite de lege.

În opinia sa, faptul că procedura începută în august 2024 nu ar fi fost finalizată până în prezent ridică o problemă juridică distinctă. Ea susține că autoritățile ar trebui fie să adopte o decizie de înregistrare, fie să emită un refuz motivat, indicând concret prevederea legală care împiedică înregistrarea și permițând contestarea deciziei în instanță.

În această interpretare, consultările interinstituționale sau dialogul dintre diferitele structuri bisericești nu ar trebui să înlocuiască procedura administrativă prevăzută de lege.

Consultările dintre autorități și reprezentanții bisericilor

În perioada în care procedura de înregistrare a rămas nesoluționată, autoritățile ucrainene au purtat consultări privind modalitatea de organizare a comunităților ortodoxe românești.

Potrivit materialului analizat de Kolesnicenko, în cadrul acestor discuții a fost abordată și posibilitatea organizării comunităților românești sub forma unui Vicariat Român în cadrul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Jurista consideră că asemenea propuneri pot reprezenta subiecte legitime de dialog între structurile bisericești, însă susține că statul trebuie să păstreze o poziție neutră în ceea ce privește alegerea jurisdicției religioase de către credincioși.

În viziunea sa, problema oportunității unei anumite structuri bisericești trebuie separată de problema respectării procedurilor administrative și a drepturilor garantate de legislație.

Argumentele privind libertatea religioasă

Kolesnicenko își extinde analiza și asupra obligațiilor internaționale ale Ucrainei, invocând articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, precum și articolul 11 privind libertatea de asociere.

În acest context, ea face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza „Mitropolia Basarabiei și alții împotriva Moldovei”. În hotărârea din 13 decembrie 2001, CEDO a constatat că refuzul autorităților moldovene de a recunoaște oficial Mitropolia Basarabiei a constituit o ingerință în exercitarea libertății religioase garantate de articolul 9 al Convenției.

Cazul este relevant în analiza juristei deoarece Mitropolia Basarabiei este o structură ortodoxă aflată în legătură cu Patriarhia Română. Totuși, precedentul CEDO privește situația juridică din Republica Moldova și nu stabilește automat modul în care trebuie soluționată procedura actuală din Ucraina.

Jurisprudența europeană invocată în argumentație

În analiza sa, Kolesnicenko menționează și cauza „Hasan și Chaush împotriva Bulgariei”, utilizată în jurisprudența europeană în contextul autonomiei comunităților religioase și al obligației statului de a păstra neutralitatea față de diferitele grupări religioase.

Argumentația sa urmărește să evidențieze faptul că autoritățile publice trebuie să găsească un echilibru între interesul public, legislația națională și dreptul comunităților religioase de a se organiza.

Jurista invocă, de asemenea, cauza „Parohia «Sfântul Mihail» împotriva Ucrainei”, pe care o consideră relevantă pentru analiza raportului dintre autoritățile statului și autonomia organizațiilor religioase.

Aceste precedente nu reprezintă însă o soluție juridică directă pentru actuala procedură de înregistrare, ci sunt invocate de autoare ca repere pentru interpretarea principiilor libertății religioase și autonomiei comunităților.

Relația dintre identitatea religioasă și comunitățile românești

Dincolo de aspectul strict administrativ, situația are și o componentă legată de identitatea culturală și lingvistică a comunităților românești din Ucraina.

Structura propusă de Patriarhia Română urmărește, potrivit prezentării sale, sprijinirea vieții religioase a credincioșilor ortodocși români, păstrarea utilizării limbii române în cult și dezvoltarea activităților educaționale, culturale și caritabile.

În acest context, disputa privind forma juridică și jurisdicția bisericească se intersectează cu preocupările comunităților pentru păstrarea identității și a legăturilor culturale cu România.

Situația juridică a structurii în prezent

Potrivit informațiilor prezentate public de organizație, Biserica Ortodoxă Română din Ucraina figurează în continuare ca structură „în curs de organizare”. Sunt indicate trei comunități fondatoare, din Cernăuți, Hagi Curda și Reni.

Reprezentanții organizației susțin că, după depunerea cererii din august 2024, au primit răspunsuri din partea autorităților care au făcut referire la consultări și analize suplimentare, fără ca procedura să fie finalizată.

Potrivit informațiilor menționate în material, organizația a recurs ulterior la proceduri judiciare, iar la 2 decembrie 2025 ar fi fost constituit un dosar în contencios administrativ la Kiev. Reprezentanții structurii susțin că întârzierea este nejustificată și invocă dreptul la libertate religioasă, libertatea de asociere și protejarea identității minorităților naționale.

O problemă care depășește cadrul unei proceduri administrative

Cazul Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina se află astfel la intersecția dintre legislația privind organizațiile religioase, libertatea de conștiință, politica statului în domeniul securității religioase și drepturile comunităților naționale.

Pentru Olga Kolesnicenko, problema centrală nu este alegerea între diferite jurisdicții ortodoxe, ci modul în care statul aplică propria legislație. În interpretarea sa, dacă există un impediment juridic pentru înregistrarea organizației, acesta trebuie indicat în mod concret și motivat, iar dacă nu există, procedura administrativă ar trebui soluționată în conformitate cu prevederile legale.

În același timp, autoritățile ucrainene și structurile bisericești implicate au propriile considerente privind securitatea, organizarea comunităților religioase și relațiile dintre diferitele jurisdicții ortodoxe. Aceste elemente fac ca subiectul să rămână unul sensibil, în care aspectele juridice, religioase, culturale și diplomatice se intersectează.

În esență, dezbaterea se concentrează asupra unei întrebări juridice fundamentale: în ce condiții poate statul ucrainean limita sau amâna recunoașterea unei organizații religioase care solicită să funcționeze în cadrul legislației naționale și să păstreze legături canonice cu un centru religios din afara țării?

Răspunsul la această întrebare va depinde de interpretarea legislației ucrainene aplicabile, de deciziile autorităților competente și, dacă litigiul va continua în instanță, de modul în care judecătorii vor evalua raportul dintre libertatea religioasă, procedurile administrative și interesele statului.