International
Maxim istoric pentru euro: moneda europeană a ajuns la aproape 5,04 lei, conform cursului oficial al BNR

Euro a depășit marți pragul psihologic de 5 lei pe piața interbancară, iar Banca Națională a României a anunțat un curs de referință de 5,0378 lei pentru un euro, marcând astfel un maxim istoric. Purtătorul de cuvânt al instituției, Dan Suciu, a explicat că în ultimele zile s-a resimțit o presiune crescută asupra pieței valutare, ceea ce a determinat intervenții pentru atragerea lichidității din sistem.
Tensiunile din piață au fost alimentate de rezultatul neașteptat al primului tur al alegerilor prezidențiale, dar mai ales de anunțul demisiei premierului Marcel Ciolacu și de decizia PSD de a ieși de la guvernare.
Luni, cursul valutar a crescut ușor la începutul zilei, dar odată cu confirmarea crizei politice, presiunea pe leu s-a intensificat. Vânzările de valută s-au accelerat, iar capitalurile au început să iasă într-un ritm mai susținut din România.
Investitorii au început retragerea de pe titlurile de stat românești, ceea ce a dus la creșterea dobânzilor și la percepția că România riscă o retrogradare a ratingului de țară în categoria Junk. În acest context, BNR încearcă să tempereze volatilitatea prin vânzarea de valută și reducerea lichidității din piață, urmărind astfel o creștere a dobânzilor care să încetinească ieșirile de capital.
Pe lângă deprecierea leului față de euro, moneda națională a pierdut teren și în raport cu dolarul american, cotat marți la 4,4517 lei, în urcare cu 6,14 bani (+1,40%) față de valoarea de luni, de 4,3903 lei.
Leul s-a depreciat și față de francul elvețian, care a ajuns la 5,3932 lei, cu 6,54 bani (1,23%) peste cotația anterioară de 5,3278 lei.
Totodată, gramul de aur s-a scumpit considerabil, ajungând la 483,5504 lei, față de 466,0411 lei în ședința precedentă.







