International
Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu Președintele Volodimir Zelenski la Kiev
Într-o vizită de lucru la Kiev, delegația moldovenească, sub conducerea prim-ministrului Recean, a avut o întrevedere semnificativă cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy
Întânirea a loc miercuri, 23 august, delegația oficială fiind condusă de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, întreprins o vizită de lucru la Kiev.

“Ucrainenii nu doar luptă pentru un viitor pașnic pentru copiii lor, ci și pentru valorile noastre comune, pentru pace și prosperitate. Curajul și vitejia poporului ucrainean este o inspirație pentru toată lumea liberă,” a subliniat prim-ministrul Recean în cadrul discursului său.

În cadrul discuțiilor dintre delegația moldovenească și președintele Zelenskyy, prim-ministrul Recean a reiterat sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.

Astfel, se reconfirmă angajamentul ferm al Moldovei în susținerea Ucrainei în fața provocărilor regionale.
“Obiectivul nostru comun este de a promova pacea în Europa și de a deveni parte a marii familii europene. Pentru a-l îndeplini, suntem determinați să sporim cooperarea bilaterală dintre țările noastre,” a subliniat prim-ministrul Recean.
Prim-ministrul Recean a indicat că primul pas către atingerea acestui obiectiv este creșterea schimburilor comerciale, consolidarea conectivității și dezvoltarea de proiecte comune între Republica Moldova și Ucraina.

În acest context, viceprim-ministrul Vladimir Bolea a declarat că:
„Am făcut parte din delegația oficială condusă de prim-ministrul Dorin Recean, care întreprinde o vizită de lucru la Kiev.
Toți membrii delegației au participat la întrevederile cu prim-ministrul ucrainean Denys Shmygal și cu președintele Radei Supreme Ruslan Stefanchuk.

Discuțiile s-au axate pe o serie de proiecte bilaterale în domenii precum cel agricol, economic, energetic, infrastructură și transport.
De asemenea, s-a făcut referință la voința comună și disponibilitate țărilor de a colabora în parcursul de aderare la familia Uniunii Europene.” a explicat Bolea.











