International
Republica Moldova și Slovacia negociază, la Chișinău, un Acord în domeniul securității sociale
În perioada 3-7 februarie, la Chișinău se desfășoară prima rundă de negocieri privind Acordul în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Slovacă
La discuții participă experți din cadrul autorităților slovace de resort, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe, Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) și Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.
Scopul principal al negocierilor este reglementarea drepturilor cetățenilor celor două state în ceea ce privește accesul la pensii și alte beneficii sociale, astfel încât persoanele care au muncit atât în Republica Moldova, cât și în Slovacia să își poată valorifica drepturile de asigurări sociale în mod echitabil. Conform CNAS, acordul urmărește garantarea pensiilor pentru limită de vârstă, a pensiilor de dizabilitate și de urmaș, precum și a indemnizațiilor acordate în cazul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale.
Acest acord este deosebit de important pentru cetățenii Republicii Moldova care muncesc sau s-au stabilit definitiv în Slovacia, dar și pentru slovacii care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Odată semnat, acesta va facilita transferul și recunoașterea drepturilor de pensie și va asigura un cadru legal clar pentru colaborarea dintre instituțiile de asigurări sociale din cele două țări.
Negocierile dintre cele două părți reprezintă un pas important în direcția consolidării securității sociale a cetățenilor și intensificării cooperării bilaterale în domeniul protecției sociale. Autoritățile din ambele state își propun ca, prin acest acord, să asigure un tratament echitabil și predictibil pentru cetățenii care au contribuit la sistemele de asigurări sociale din ambele țări.







