Connect with us

România are cu ce se mândri! Ce țară cu tradiție în agricultură am reușit să depășim?

grau eu - Moldova Invest

International

România are cu ce se mândri! Ce țară cu tradiție în agricultură am reușit să depășim?

Exportul de grâu românesc pe piețele terțe (țări din afara UE) în intervalul 1 iulie – 31 august a fost de 1,26 milioane de tone de grâu, puțin peste cantitățile exportate în aceeași peroadă a anului trecut. Suntem momentan lider de piață, în contextul în care Franța, cel mai mare exportator al ultimilor ani, a livrat doar 765.000 de tone. Și importurile au scăzut.

Conform datelor Comisiei Europene, mai mult de 20% din cantitatea de grâu obișnuit exportată din Europa în primele două luni ale anului comercial curent (1.07-27.08) provine din România, fermierii locali fiind lideri pe acest segment, cu livrări totalizând 1,26 milioane de tone. Aceasta depășește exporturile Poloniei, care a livrat peste 927.000 de tone, Bulgaria cu peste 877.000 de tone și Franța cu 765.600 de tone.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Uniunea Europeană condiționează ajutorul de 60 de milioane de euro pentru regiunea transnistreană de respectarea drepturilor fundamentale

De exemplu, în data de 2 august, într-o licitație organizată de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, s-au achiziționat 60.000 de tone de grâu românesc de la traderul internațional Viterra, la prețul de 262,05 dolari pe tonă C&F (cost și navlu).

Mai târziu, într-o licitație din 22 august, Egiptul a cumpărat alte 60.000 de tone din cel mai ieftin grâu românesc oferit de Agro Chirnogi. Livrarea este programată pentru perioada 5-20 octombrie, cu plată imediată. Prețul convenit a fost de 256 dolari pe tonă FOB + 14,25 dolari/tonă costul de transport, totalizând 270,25 dolari pe tonă C&F (cost și navlu), cu 3% sub prețul grâului rusesc achiziționat în licitația din 8 august, preț care a fost de 278,5 dolari pe tonă C&F, cu plată în 180 de zile.

Moldova Invest îți recomandă și ...   China vs. SUA: „Războiul tehnologic” se intensifică pe fondul lansării unui model de AI low-cost

De asemenea, o altă cantitate de 120.000 de tone de grâu din România va fi exportată în Egipt între 25 octombrie și 10 noiembrie, în urma unei achiziții realizate de GASC pe 29 august. Această cantitate nu a fost inclusă în statistica Comisiei, care acoperă datele până la 27 august.

Prețul cel mai scăzut pentru grâul românesc la licitație a fost de 261 dolari pe tonă FOB (free on board), iar comercianții susțin că limita neoficială de preț stabilită de Rusia face grâul rusesc mai puțin competitiv. Egiptul reprezintă cel mai mare cumpărător mondial de grâu, un produs esențial pentru menținerea programului de subvenționare a pâinii, care susține peste 70 de milioane din cei 103 milioane de locuitori egipteni.

Exporturile din primele două luni ale anului 2023 sunt similare cu cele din aceeași perioadă a anului trecut, când au fost expediate peste granițele UE 1,25 milioane de tone de grâu. În anul comercial 2021/2022, exporturile din primele două luni ale anului au depășit 1,7 milioane de tone.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Republica Moldova primește un sprijin de 64 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru criza energetică din Transnistria

În ceea ce privește importurile, acestea au scăzut în urma restricțiilor impuse de Ucraina asupra exporturilor sale, valabile până la 15 septembrie. Astfel, în aceeași perioadă analizată, România a importat aproximativ 59.500 de tone de grâu obișnuit, cu aproximativ 60% mai puțin decât în perioada similară a anului comercial precedent, când s-au importat 148.000 de tone, din care aproximativ 92.000 de tone au provenit din Ucraina.

În primele două luni ale anului comercial 2021-2022, importurile de grâu obișnuit în România au fost de 2.800 de tone, Ucraina nefiind printre exportatorii de atunci.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in International

To Top