International
Toți pensionarii trebuie să știe asta! Ce se va întâmpla cu veniturile lor după 30 iunie?
Informație pentru toți pensionarii. Conclavul francez pe tema pensiilor se apropie de un punct critic! Prim-ministrul Franței încearcă să obțină un consens privind reforma pensiilor, iar termenul limită pentru finalizarea acestui demers este luni, 30 iunie.
Conclavul pe tema pensiilor, coordonat de premierul François Bayrou, se apropie de final, însă incertitudinea rămâne privind rezultatul discuțiilor, potrivit unei analize Politico. Nimeni nu știe încă dacă „fumul alb” va semnala un acord sau un eșec.
Negocierile, desfășurate cu ușile închise și concentrate pe modificarea reformei pensiilor din 2023, intens contestată de populație, ar fi trebuit să se finalizeze săptămâna trecută. Termenul a fost extins pentru a permite sindicatelor și reprezentanților sectorului economic să evalueze soluții alternative, menționează sursa citată.
Negociatorii au apreciat că probabilitatea de a ajunge la un compromis este de „50/50” în privința unor propuneri, precum acordarea de bonusuri celor care continuă să lucreze după vârsta de pensionare sau scăderea pragului de vârstă pentru persoanele care nu au contribuit suficient la sistem. Procesul, început în luna ianuarie, a fost marcat de tensiuni constante.
Informație pentru toți pensionarii. Mai multe confederații sindicale importante s-au retras din negocieri încă de la debut, nemulțumite de refuzul lui Bayrou de a reconsidera cea mai controversată parte a reformei – majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Oponența este largă, atât în rândul parlamentarilor, cât și al populației.
Medef, cel mai puternic grup de lobby al mediului de afaceri din Franța, care susține reforma și este implicat în conclav, a amenințat că se va retrage de la discuții din cauza unor propuneri inacceptabile pentru mediul economic.
Fondul principal de pensii se confruntă cu un deficit estimat de 30 de miliarde de euro până în 2045. Informație pentru toți pensionarii. Bayrou a garantat că orice modificări convenite vor fi transpuse în legislație, cu condiția ca acestea să nu adâncească dezechilibrul financiar al sistemului. Deși reforma din 2023 a atenuat unele riscuri privind sustenabilitatea fondului, problemele de fond persistă.
Analista Hannah Dimpker, de la Fitch, a explicat că o eventuală renunțare la reforma pensiilor nu este luată în calcul în evaluările agenției, însă ar reprezenta un „risc mediu” care ar putea afecta suplimentar situația fiscală deja fragilă a Franței.
Deficitul bugetar al Franței a devenit o preocupare majoră. Bayrou a descris conclavul drept o „abordare fără precedent și, într-un anumit sens, radicală” pentru a identifica o nouă cale de reformă, însă discuțiile s-au transformat într-un test major privind capacitatea Franței de a realiza reforme structurale și de a reduce cheltuielile publice pentru a limita un deficit bugetar care a scăpat de sub control, arată Politico.
Executivul francez caută soluții pentru a reduce cheltuielile cu 40 de miliarde de euro în bugetul pe anul viitor, în încercarea de a diminua un deficit estimat la 5,6% din PIB în 2025. Agențiile de rating au atribuit deja Franței perspective negative din cauza dezechilibrelor bugetare și a crizei politice prelungite, accentuate după ce președintele Macron a convocat alegeri anticipate, ceea ce a dus la un parlament fără o majoritate clară.
Potrivit analistului Thomas Gillet, de la Scope Ratings, concluziile conclavului vor reflecta gradul de realizabilitate al reformelor structurale, esențiale pentru reducerea deficitului bugetar.
Problemele legate de sustenabilitatea sistemului de pensii vor reveni în prim-plan. Dacă inițiativa premierului centrist va reuși, va marca o victorie politică importantă și ar putea calma piețele financiare. Totuși, pe termen lung, provocările demografice vor readuce în discuție problema solvabilității pensiilor.
Un fost oficial implicat în reforma din 2023 a declarat că Franța are nevoie de o „tranziție progresivă” către un sistem de pensii diferit pentru a asigura viabilitatea pe termen lung. Unele voci politice, printre care și fostul premier Edouard Philippe, candidat în 2027, susțin implementarea unui sistem de tip capitalizare.
Guvernul ar putea cădea în urma unui eșec al conclavului. În prezent, Partidul Socialist evită să voteze o moțiune de cenzură împotriva guvernului minoritar condus de Bayrou, considerând că negocierile ar putea permite revizuirea reformei din 2023, la care s-a opus.
Totuși, dacă procesul eșuează, socialiștii s-ar putea alătura opoziției, inclusiv extremei drepte, pentru a înlătura guvernul Bayrou – așa cum s-a întâmplat cu fostul premier Michel Barnier, în decembrie.




