Botoșani
ELSACO, un exemplu de succes pentru economia BOTOȘANIULUI și un partener serios pentru companii și instituții din întreaga țară
Povestea ELSACO a început în anul 1994, la Botoșani. ELSACO reprezintă un grup de companii care activează preponderent în domenii de fundamentale precum energia, apa, utilitățile, având ca principal obiectiv creșterea eficienței energetice
Grupul este format din 8 companii care activează în domenii precum: proiecte EPC, distribuția și vânzarea de echipamente de măsură și control, soluții în domeniul eficienței energetice, software de proces și business, soluții IT&C, smart metering rezidențial.
Pentru a oferi cititorilor o imagine adecvată asupra companiei botoșănene ELSACO remarcăm faptul că în portofoliul de lucrări al companiei se regăsesc atât clienți externi cât și naționali. Analiza de profil a companiei ne-a relevat zone geografice de interes și expertiză ale ELSACO în țări precum: Republica Moldova, Belgia, Polonia, Rusia, Egipt, Qatar, Dubai, Mauritius sau Turcia.
Valeriu Iftime, Președinte al CA al grupului de companii Elsaco: Compania are o istorie de peste 27 de ani, iar ceea ce este interesant este că am crescut de la 2 angajați la peste 500
Elsaco se identifică practic cu tranziția economiei românești la principiile pieței liber reglementate. cum ați reușit să vă dezvoltați și să supraviețuiți resimțite de piața românească în aproape 3 decenii de activitate?
Ne-am concentrat permanent pe un domeniu pe care l-am dezvoltat și completat cu multe alte procese, activități conexe, dar având permanent în minte ideea inițială de eficiență energetică: centrale care produc energie termică și electrică, contorizare, automatizare, sisteme SCADA, livrare de echipamente speciale, software economic sau de proces pentru toate domeniile și nu în ultimul rând cybersecurity.
Am dezvoltat în timp și domeniul hidroedilitar, rețele apă și canalizare, specializându-ne mult pe tratare/epurare apă și servicii pentru companii – contorizare, digitalizare, detecția pierderilor de apă. Suntem unul din pionii importanți în domeniul acesta din România, având în vedere că detecția pierderilor de apă, digitalizarea prin sistemele noastre de gestiune a bazelor de date de la contoare sunt servicii pe care le vindem în mai multe state din Europa și nu numai.
E adevărat că am rezistat în timp și că ne uităm cu o anumită nostalgie în urmă, văd că marii mei competitori de altă dată astăzi nu mai sunt și că în piața de servicii energetice am rămas 3-4 jucători importanți.
Unul din elementele decisive pentru o activitate de succes îl reprezintă resursa umană și nivelul ei de calificare. Spuneți-ne cum vă descurcați în acest sens, având în vedere că la nivel național și, accentuat în zona Moldovei, lipsa de forță de muncă, mai ales calificată, a început să fie o problemă foarte importantă?
Puterea unei companii stă în tehnologia ei, dar mai mult stă în oameni și ceea ce se vede astăzi cu ochiul liber este că resursa umană este una dintre cele mai importante resurse pe care orice companie o are.
Nu este ușor să menții un colectiv puternic, mai ales în Nordul Moldovei. Avem birouri în București, Cluj, Iași etc. și am făcut acest lucru tocmai pentru a ne fi mai ușor să găsim competențe. Este de asemenea adevărat că avem echipe de muncitori din Botoșani, dar și echipe care lucrează cu noi în subcontractare, în întreaga țară.
Cel mai important lucru este respectul pe care îl avem față de angajații noștri, față de colaboratorii noștri. De exemplu, dacă avem un contract mare să spunem în Constanța și suntem 4 firme care căutăm subcontractanți, eu cred că din 10 firme, 9 aleg să lucreze cu Elsaco. Asta o știu din piață, există o informație justificată de realități, că la Elsaco sunt tratați normal – serviciul făcut este plătit, nu există întârzieri, nu există conflicte, există deschidere și înțelegere. La fel și cu oamenii care lucrează la noi, am avut angajați care au plecat și au revenit la Elsaco după câțiva ani, spunând că este o atmosferă mai plăcută aici.
Nu este ușor să găsești forță de muncă. Nu ne plângem astăzi, avem specialiști, oameni pe care i-am păstrat și nu întotdeauna a fost ușor. De exemplu, în perioada 2017-2019 numărul de contracte a fost mai mic iar cel mai mare efort l-am depus să păstrăm resursa umană, am pierdut bani din profit dar nu am pierdut oameni.
Investim în resursa umană: asigurăm traininguri, cursuri de formare, beneficii extrasalariale. Am fost și parteneri cu un liceu în sistemul de învățământ dual, pentru meseria de electrician. Trebuie să investim constant în formarea oamenilor, fiind tot mai greu să găsim angajați din prima zi, cu competențele de care avem noi nevoie.
Care sunt cele mai importante lucrări din Palmaresul Elsaco și ce au însemnat ele pentru comunitățile locale?
Cele mai importante lucrări ale noastre sunt în domeniul energiei. La Oradea, care este un model de energetică urbană, am realizat mai multe lucrări și menționez centrala în cogenerare și rețelele de termoficare.
Am făcut același lucru la Bacău – centrală și rețele de transport. Sunt foarte multe companii de apă pentru care am făcut partea de contorizare – sisteme de citire și facturare cu transmiterea datelor în sistem integrat, modern. Cele mai mari proiecte în acest domeniu sunt la București unde avem aproximativ 100.000 de contoare citite în sistem radio, cu toată filtrarea și protecția datelor, dar pot menționa și Buzău, Piatra Neamț, Constanța, Iași.
Un proiect foarte interesant pe care îl realizăm ține de reabilitarea și extinderea aducțiunii de apă de la Izvarna, la aproximativ 100 km de Craiova, unde utilizăm o tehnologie nouă prin care nu se schimbă conducta, ci se introduce o altă conductă prin cea existentă, tehnologie pe care o implementăm împreună cu o firmă din Polonia.
Mai pot menționa instalația de desulfurare de la Iași, reabilitarea stațiilor de tratare a apei potabile de la Slatina, rețelele de transport energie termică din Timișoara, Vatra Dornei, București etc.
Valeriu iftime: „Pentru mine personal este o greșeală politică imensă de organizare la nivel național, să nu știi să gestionezi energia, elementul cel mai activ care nu poate fi stocat și de care ai nevoie zilnic. Trebuie să ne gândim foarte serios cum ne organizăm pe termen scurt și mediu”
Obiectivele strategice ale grupului de companii Elsaco sunt specializarea în domeniul eficienței și managementul energetic, dar și activitățile de operare a sistemelor de producere, transport, distribuție a energiei termice/electrice. Care sunt soluțiile de management pentru ca aceste obiective să fie atinse?
Lucrurile pe care le voi menționa nu sunt noutăți, ci chestiuni normale și încep cu legislația care trebuie respectată – de la legislația europeană, până la aplicarea în normele din România.
Apoi, menționez competențele din grupul de companii care ne dau ocazia să furnizăm o gamă completă de servicii. Avem echipe care fac audit și strategie atât pentru companii private cât și pentru municipalități (Elsaco ESCo), ei deschid porți: fac audit energetic, strategii de încălzire a orașului, bilanțuri ale sistemelor de alimentare cu apă.
Astfel, avem o imagine globală a problemei și având foarte multe servicii în portofoliul nostru putem să abordăm orice situație. Focusul este acum pe energie regenerabilă iar noi suntem una dintre companiile private care a montat câțiva megawați pe energie fotovoltaică (Elsaco Solutions). Avem de asemenea câteva proiecte interesante pe energie eoliană, dezvoltate de o altă firmă din grup.
Este adevărat că noi dezvoltăm proiectul, dar avem și partea de execuție, cea mai mare companie din grup (Elsaco Electronic) fiind o firmă de antreprenoriat, care construiește la cheie orice tip de proiect, fie el energetic – centrale termice, rețele de transport și distribuție, sau hidroedilitar – stații tratare/epurare, rețele de transport apă sau canalizare, irigații.
Soluții de management înseamnă în primul rând să ai o echipă de proiect foarte bună iar echipele de management de proiect structurate foarte bine la nivelul de companiei, reprezintă un atu al nostru.
Să ai cea mai bună soluție pe care ți-o dă un proiectant sau auditor, cele mai bune echipamente – iar noi lucrăm cu cei mai importanți furnizori de echipamente din lume și nu este greu să îi numești: turbine pe gaz (General Electric), contoare (Itron, Diehl), vane (AVK), pompe (Wilo, Grundfos) și partea de conectică, la fel de importantă, asta ne dă nouă forța. Forța Elsaco constă în calitatea proiectelor, echipamentelor, execuției. Toate creează un produs care dă satisfacție clientului final.
La sfârșitul anului trecut și începutul acestui an în România s-a înregistrat o situație fără precedent, generată de creșterea prețului la utilități, facturile la energia electrică și gazele naturale având creșteri foarte mari. Activând pe această piață, cum vedeți situația și perspectivele, din postura de cunoscători ai acestui domeniu esențial pentru întreaga societate?
Cea mai mare provocare a Europei este această bulversare a prețurilor.
În România nu am fost pregătiți pentru piața liberă, e ca și cum am accepta acum moneda euro. Astăzi gazul îl cumperi de la noi sau din Franța, pe o piață care este aceeași, doar că la noi prețul a crescut de la 100 de lei la 400 de lei MW, în Franța prețul s-a dublat, de la aproximativ 200 de lei, acum este 400.
La energia electrică este mult mai complicat, nu am fost pregătiți și trebuia să fim. Am greșit foarte mult că nu am avut producție și astăzi în balanța noastă de curent electric noi producem 7000 de MW și consumăm 8000, ca atare trebuie să luăm energie din altă parte, se numește energie marginală, care spune prețul. Dacă noi aveam producători de energie electrică în surplus, capacitați, lucrurile ar fi stat diferit.
Situația va degenera foarte tare, mai ales pentru agenții economici care nu au nicio formă de protecție. La micile companii e nenorocire, mulți stau la limita subzistenței. Prețul la energia electrică duce la o tragedie la IMM-uri și fabrici care consumă energie consistent în produsul finit. Cea mai mare greșeală e că nu am fost atenți la prețul energiei și nu cred că vom ieși ușor din asta. Vor fi niște traume complicate din cauza faptului că nu am știut să gestionăm această trecere la piața liberă a energiei electrice. Nu văd decât o măsură riguroasă, o intrare în reglementare, ceea ce înseamnă o negociere cu UE, dacă se mai poate acum…
Prețul la energie bulversează tot, energia ne poate duce la acceptarea monedei euro, mai ales că ne va duce produsul la nivelul celui european. Dacă astăzi traiul în Paris e de 5 ori mai scump decât în Botoșani, așa este și la energie. Va trebui să creștem prețurile la produse, să creștem salariile, pentru a avea o viață echilibrată.
Pentru mine personal este o greșeală politică imensă de organizare la nivel național, să nu știi să gestionezi energia, elementul cel mai activ care nu poate fi stocat și de care ai nevoie zilnic. Trebuie să ne gândim foarte serios cum ne organizăm pe termen scurt și mediu.
Care sunt direcțiile de dezvoltare ale Elsaco pentru următorii 10 ani?
Meseriile noastre, ale celor 4 acționari, sunt de electroniști si automatiști, dar ne-am convertit pe energetică. Am pus electronica și automatizarea în energetică și asta duce până la digitalizare.
Ceea ce știm să facem foarte bine, e ceea ce se cere astăzi. Se cere energie regenerabilă, suntem într-o zonă a energiei regenerabile, știm să proiectăm, să instalăm orice tip de energie regenerabilă: pompe de căldură, energie verde (solară, eoliană, geotermală). Dacă vorbim de eficiență energetică: contorizăm, gestionăm datele, transmitem, avem cel mai bun soft de gestiune și știm ce înseamnă să utilizezi datele în folosul consumatorului final.
Dacă vorbim de apă, avem cele mai moderne tehnologii pentru detecția pierderilor de apă. În lume știm că 30% din apă se pierde, consumul crește și apa este o resursă epuizabilă. Una din provocările viitoare va consta în gestionarea cât mai eficientă a rețelelor de apă și avem o aplicație care funcționează în peste 200 de companii din lume.
Și în viitor ne propunem să ținem sus ștacheta în domeniul eficienței energetice, decarbonării, reducerii pierderilor de apă și energeticii urbane. Avem idei, proiecte făcute, cum spunea și citatul , „Cine știe, face. Cine nu știe, învață pe alții să facă”, noi știm și să predăm, sunt soluții oricare ar fi conjunctura. Dumnezeu nu vrea să ne omoare, doar ne provoacă. Trebuie să muncim mult, să fim echilibrați, să facem echipă.