Cosmin Andrei a anunțat, într-o conferință de presă la care au mai participat și directorul Zonei Metropolitane, Florin Egner dar și președintele CJ, Doina Federovici că „ Pe 18 august avem termenul de deschidere al ofertelor dar este posibil să fie nevoie de clarificări sau contestații.
Teoretic noi pe 18 august avem desemnat câștigătorul. Sunt constructori puternici iar unii dintre ei vor lucra în parteneriat cu firme din Botoșani” a spus Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane, acesta fiind completat de primarul Cosmin Andrei.” Dacă nu sunt contestații, lucrările vor începe anul acesta.” a spus edilul. Termenul inițial de depunere al ofertelor era 27 mai, dar a acesta a fost amânat.
Inelul 1 al șoselei ocoiitoare va avea o valoare de 60 de milioane de euro și o lungime de aproximativ 10 kilometri, durata lucrărilor fiind de 24 de luni. „Vor fi două benzi de 3,5 metri lățime și acostamente de 1,5 metri. Avem parcare pentru mașini mari și cel mai important conexiunea cu drumul expres Botoșani – Suceava. Este finanțare europeană, pe exercițiul 2021-2027. Nu avem cofinanțare la această investiție.” spunea în urmcă cu câteva luni primarul Cosmin Andrei.
Conform Botoșani Online, centura ocolitoare va include o zonă de parcare pe termen scurt, dotată cu facilități care permit alimentarea cu energie electrică, acces la alte utilități, canalizare, alimentare cu apă, un punct de încărcare pentru vehicule electrice și o mică zonă de agrement, echipată cu toalete, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. În plus, proiectul va include patru sensuri giratorii, dintre care două vor fi situate în interior.
Astăzi a fost semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate al etapei a 2-a.
În cadrul conferinței de presă de astăzi s-a semnat contractul pentru realizarea studlui de fezabilitate al inelului 2, cel care va face legătura între Victoria, comuna Stăuceni și zona Lebăda. Lungimea obiectivului este de 12,5 kilometri și va avea o valoare de aproximativ 120 de milioane de euro, dublu față de primul inel. ” Termenul pentru realizarea acestui studiu de fezabilitate este de șase luni de zile, după care vom avea trei variante pe care va trebui să le analizăm și să le votăm. Cea mai optimă variantă va conduce la o temă de proiectare pentru proiectul tehnic, plus execuție”, a declarat primarul Cosmin Andrei. Valoarea studiului de fezabilitate este de 8,6 milioane de lei