Iașul a fost gazda primei ediții a Forumului Economic Regional „Moldova – Priorități Investiționale în 2023” din acest an, organizat de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale, împreună cu Moldova Invest – revista economică a Moldovei și beneficiind de sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est
Evenimentul, organizat de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale, a reunit autorități locale din regiunea de Nord-Est și din Republica Moldova, reprezentanți ai mediului privat și ONG-urilor.
În cadrul primului Forum Economic Regional al Moldovei, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a ridicat problema fondurilor de coeziune, subliniind că acestea nu răspund nevoilor primăriilor.
El a evidențiat provocările întâlnite în administrația publică locală, în special în privința ghidurilor de finanțare și a deciziei de a depune sau nu proiecte. Cu toate că proiectele sunt în general aliniate cu ghidurile existente, adesea nevoile reale sunt diferite. Cosmin Andrei a menționat că se discută mult despre digitalizare, clădiri eficiente energetic și telemedicină, însă administrația publică locală se confruntă cu provocări diverse.

În ceea ce privește municipiul Botoșani, primarul a subliniat că există o serie de nevoi de bază nerezolvate, în special în ceea ce privește infrastructura primară, pentru care nu mai există finanțări disponibile. El a subliniat importanța rezolvării acestor aspecte la momentul potrivit, deoarece întârzierea în realizarea proiectelor poate duce la căutarea de fonduri din bugetele locale sau naționale, care nu mai sunt suficiente pentru a aborda astfel de probleme.
„Mai sunt provocări în administrația publică locală și vă spun pe scurt acest lucru, să folosim aceste fonduri exact cum se numesc la nivel național fonduri de coeziune. Urmăresc reducerea decalajelor. Avem aceeași provocare și în comunitățile locale, acolo udne apar ghiduri de finanțare și suntem în fața unor provocări, dacă depunem sau nu proiecte.

Depunem proiecte pe ghidurile care sunt, dar de cele mai multe ori nevoile sunt altele. Discutăm despre digitalizare, discutăm despre clădiri eficiente energetic, despre telemedicină dacă doriți, în administrația publică locală sunt tot felul de provocări de orice natură.
Dar în municipiul Botoșani avem și o serie de nevoi de bază care nu au fost rezolvate de-a lungul timpului, și aici mă refer la infrastructura primară, pentru care nu mai sunt finanțări. Trebuia rezolvat, așa cum a spus domnul director, așa a vrut filosofia Comisiei Europene, trebuiau rezolvate la momentul respectiv, și dacă lucrurile nu sunt făcute la timp, ajungem să căutăm bani de multe ori pe care nu-i avem, din bugete locale sau bugete naționale, care nu mai rezolvă aceste aspecte”, a punctat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, în cadrul primului Forum Economic Regional al Moldovei.