Bacău
Parcului Gherăiești din Bacău intră în reabilitare: jumătate din finanțare vine de la bugetul local
Primăria Bacău, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a semnat contractul pentru modernizarea Parcului Gherăiești, un proiect în valoare totală de 42,2 milioane de lei. Din această sumă, 21 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Lucrările au fost deja demarate.
Proiectul, care vizează o suprafață de 23 de hectare, include realizarea unor piste pentru alergare și ciclism, amenajarea aleilor pietonale, a zonelor de picnic și a spațiilor pentru expoziții în aer liber. De asemenea, vor fi create locuri de joacă și fitness, o piațetă cu gradene înierbate, un parc de aventură, foișoare și un lac decorativ.
Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a subliniat că investiția a devenit posibilă după ce administrația locală a reușit să readucă în proprietatea publică terenurile care, de-a lungul anilor, au fost înstrăinate către persoane private.
Lucrările sunt realizate de un consorțiu format din firmele S.C. Garden Center Grup S.R.L., S.C. RO-Verde Landscaping S.R.L., SC DFS Center Grup S.R.L. și Tehno Consulting Solution SRL. Aceleași companii sunt implicate și în modernizarea Parcului Cancicov, unde termenul de finalizare a fost depășit, iar stadiul execuției a ajuns la aproximativ 60%.
Pentru proiectul din Parcul Gherăiești, durata de execuție este estimată la 18 luni, lucrările fiind oficial demarate pe 30 octombrie 2025.











