Connect with us

Euro ar putea depăși 5 lei. Care sunt tendințele economice în următoarele 12 luni

Adrian Codirlasu CFA 1536x1026 1 - Moldova Invest

Romania

Euro ar putea depăși 5 lei. Care sunt tendințele economice în următoarele 12 luni

Potrivit unui sondaj efectuat de CFA România, se prevede o creștere a cursului de schimb EUR/RON în următoarele 12 luni

Conform mediilor anticipațiilor, pentru un interval de 6 luni, cursul a fost estimat la 5,0169 lei pentru un euro, în timp ce pentru un interval de 12 luni, cursul anticipat a fost în medie de 5,0607 lei pentru un euro.

În luna septembrie, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a înregistrat o scădere ușoară de 0,5 puncte, ajungând la valoarea de 47,4 puncte.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Proiect major pe A8 adjudecat de o asociere româno-turcă: 2,98 miliarde lei pentru 23 km de autostradă montană pe tronsonul Miercurea Nirajului – Sărățeni

Această situație a fost rezultatul reducerii componentei legate de condițiile actuale. Rata anticipată a inflației pentru următoarele 12 luni a înregistrat o scădere față de exercițiul anterior și a fost în medie de 6,86%, conform datelor furnizate de CFA România.

„Încetinirea creşterii economice, precum şi noile măsuri fiscale s-au reflectat şi în componenta de condiţii curente a indicatorului de încredere, componentă care a înregistrat o scădere de 6,6 puncte faţă de exerciţiul anterior. De asemenea, conduita politicii fiscale s-a reflectat în anticipaţiile de deficit bugetar pentru anul curent, deficitul anticipat pentru acest an înregistrând cea mai mare valoare de la începutul anului”, a menționat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Republica Moldova, la jumătatea procesului de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, mai mult de 84% dintre respondenți prognozează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, fără a fi înregistrată nicio anticipație privind aprecierea acestuia.

În ceea ce privește tendința prețurilor imobilelor rezidențiale din mediul urban, 53% dintre respondenți prevăd o scădere, în timp ce 42% anticipează o stabilizare în următoarele 12 luni. De asemenea, 73% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 21% cred că sunt evaluate corect.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Proiect de 300.000 de euro pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în comuna Moara: Energie verde pentru iluminatul public și instituțiile locale

Estimarea medie a deficitului bugetar pentru anul curent se situează la 5,8%. În ceea ce privește prognoza creșterii PIB real pentru anul 2023, valoarea anticipată este de 2,2%. De asemenea, se prevede că datoria publică exprimată ca procent din PIB va crește la 54% în următoarele 12 luni.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Romania

To Top