Finanțarea pentru proiectul de realizare a unui teren de minifotbal în satul Horpaz a fost aprobată de Consiliul Județean Iași, potrivit unui anunț al primarului comunei Miroslava, Dan Niță
„Teren de minifotbal la Horpaz – finanțare aprobată!
În cadrul ședinței de astăzi, consilierii județeni au aprobat finanțarea proiectului de construire a unui teren de minifotbal în satul Horpaz. Proiectul nostru este inclus în lista proiectelor comunităților locale declarate câştigătoare în cadrul sesiunii din anul 2023 a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială pentru perioada 2021-2024.
Valoarea totală a proiectului este de 527.138,80 de lei, din care suma aprobată de Consiliul Județean Iași este de 350.000 de lei (valoarea maximă eligibilă pentru acest tip de proiect). Suprafața pe care vor fi efectuate lucrările este de 3.344,70 metri pătrați, terenul de minifotbal urmând a avea 962,76 metri pătrați (42,60 metri x 22,60 metri).
Acesta va fi acoperit cu gazon sintetic special, la standarde FIFA. Datorită granulelor de cauciuc, gazonul va fi moale, prevenind astfel accidentările. Accesul pe teren se va face din strada Tineretului.
Obiectivul va fi dotat cu două porți de minifotbal cu plase (dimensiuni: 3x2x1 metri), acestea urmând a fi amplasate după finalizarea operațiunilor de instalare şi marcare a suprafeței sintetice.
Instalația de iluminat nocturn va fi amplasată pe stâlpii împrejmuirii și va fi formată din 12 proiectoare LED de 300W. Împrejmuirea va avea o înălțime de 6 metri și va fi realizată din plasă împletită de sârmă zincată cu grosimea de 2,8 milimetri (până la înălțimea de 3 metri), respectiv din plasă textilă de 3 milimetri grosime, cu ochiuri de 45×45 milimetri (de la înălțimea de 3 metri până la 6 metri)”, a punctat primarul comunei Miroslava, Dan Niță.