Connect with us

Angajați ai companiei Antibiotice au donat sânge în cea de-a 25-a ediție a campaniei „Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”

antibiotice iasi - Moldova Invest

Iași

Angajați ai companiei Antibiotice au donat sânge în cea de-a 25-a ediție a campaniei „Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – Vatra Dornei, 4–6 iulie

75 de angajați Antibiotice au donat sânge, în cadrul celei de-a 25-a ediții a campaniei „Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”, organizată în data de 4 aprilie. În total, peste 30 de litri de sânge, care ar putea salva până la 90 vieți ale pacienților din spitalele ieșene, s-au donat în cadrul campaniei mobile.

Acțiunea de recoltare a avut loc pe platforma Antibiotice, în sediul Centrului de Studii Clinice a+, fiind organizată de către Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași (CRTS Iași).

Moldova Invest îți recomandă și ...   Muzeul de la situl arheologic Cucuteni, REABILITAT după 40 de ani

“Încă de la prima ediție a campaniei de donare de sânge sunt alături de Fundația Antibiotice Știință și Suflet și mă bucur că pot ajuta, prin gestul meu, semenii aflați în nevoie. Pe lângă această satisfacție sufletească, beneficiez și de un set de analize de sânge, care mă asigură că starea mea de sănătate este una bună. De aceea mi-am propus să particip, ca și până acum, la fiecare ediție care se desfășoară la noi în companie”, ne-a declarat Bucur Cristian Iftimi, Departament Depozitare Produse Finite.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Încep lucrările la Filarmonica din Iași. În ce consta proiectul de restaurare

Majoritatea donatorilor sunt recurenți. Din 75 de donatori, 70 au mai participat la colecte de sânge, sensibilizați de nevoia permanentă de sânge din spitale și însuflețiți de bucuria de a face bine.

“Sunt o donatoare fidelă în cadrul acestei campanii, deoarece am așa-numitul sânge pediatric, adică grupa 0, RH negativ. Este o grupă rară de sânge, pentru care există foarte mare cerere, sângele de acest tip fiind utilizat în tratarea nou-născuților. Ca mamă a doi copii, faptul că sângele meu ar putea face sănătos un copil și fericită pe mama acestuia, mă emoționează și mă încurajează” ne-a declarat Andreea-Roxana Drangă, Secția Capsule.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Prețul energiei electrice spot a scăzut pe piața românească sub noul preț reglementat micșorat de Guvern

Anual, compania Antibiotice, prin Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet”, alături de specialiștii unității mobile a CRTS Iași, organizează pe platforma sa industrială câte două colecte de sânge în rândul angajaților.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top