Connect with us

Au început lucrările de reabilitare a clădirii Filarmonicii „Moldova”, în valoare de 48 de milioane de lei

filarmonica - Moldova Invest

Iași

Au început lucrările de reabilitare a clădirii Filarmonicii „Moldova”, în valoare de 48 de milioane de lei

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – Vatra Dornei, 4–6 iulie

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat că au început lucrările de reabilitare şi modernizare a clădirii în care îşi are sediul Filarmonica ‘Moldova’, în valoare totală de 48 de milioane de lei.

„Suntem, în sfârşit, aproape de ceea ce a devenit de-acum un adevărat deziderat al comunităţii, să avem o clădire sigura, în care artiştii să-şi poată susţine actul cultural, iar publicul să fie încântat prin performanţa artistică deosebită de care Filarmonica a dat dovadă de fiecare dată. Reabilitarea şi modernizarea imobilelor în care funcţionează Filarmonica de Stat Iaşi este unul dintre proiectele noastre de suflet. Mă bucur când văd ca au început lucrările în scurt timp de când am semnat ordinul de începere. Reuşim să redăm strălucirea acestei frumoase clădiri de patrimoniu şi care înseamnă atât de mult pentru Iaşiul nostru cultural”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

Moldova Invest îți recomandă și ...   CFR Călători taie masiv din trenuri la Iași! Care sunt cauzele anulării curselor?

Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, finanţat din fonduri europene, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi. Costul estimat al lucrărilor de reabilitare şi modernizare a clădirilor Filarmonicii ieşene se ridică la 48 de milioane de lei, fără TVA, şi va fi acoperit din fonduri europene în cadrul Programului ‘Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 7: Nord – Est – O regiune mai atractivă’, la care se adaugă contribuţia bugetului Consiliului Judeţean Iaşi.

Înainte de disponibilizarea fondurilor europene, Consiliul Judeţean Iaşi a alocat 2,3 milioane de lei pentru executarea lucrărilor.

Durata estimată a lucrărilor din cadrul acestui proiect este de 19 luni. Firma Iasicon a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei organizate în 2023 pentru realizarea lucrărilor.

Una dintre provocările majore ale proiectului este legată de un perete care se află spre Strada Stroescu, care trebuie să fie conservat. Acest perete, lung de 22 de metri şi înalt de 9 metri, necesită o soluţie specială pentru a asigura stabilitatea şi siguranţa lucrărilor. Directorul tehnic al Iasicon, Gheorghe Baean, a declarat că soluţia adoptată implică introducerea unor lamele verticale din beton care să ajungă până la nivelul fundaţiei, pentru a consolida peretele şi pentru a proteja echipa de muncă împotriva pericolelor generate de lucrările de construcţie.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Când vor începe lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi? Anunțul făcut de Marcel Ciolacu!

Clădirea Filarmonicii a fost ridicată în 1815 în stil neoclasic, specific sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutului secolului al XIX-lea. Iniţial proprietatea vistiernicului Alecu Balş, clădirea a devenit ulterior un centru spiritual şi educaţional sub patronajul Bisericii Catolice şi al Surorilor de la ‘Notre Dame de Sion’. În 1948, clădirea a fost preluată de comunişti şi a fost atribuită Liceului de Artă ‘Octav Băncilă’. Din cauza cutremurelor şi a nivelului crescut al apelor freatice, imobilul a suferit daune semnificative, necesitând lucrări de renovare care au început în 1991.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Patrimoniu cultural recuperat cu bani europeni, la Moșna, Iași și Capaclia, raionul Cantemir

În anul 2008, Filarmonica de Stat ‘Moldova’ a fost preluată de către Universitatea de Arte ‘George Enescu’, în urma unui contract de locaţie cu Episcopia Romano-Catolică. Acest pas a fost esenţial pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor de renovare şi pentru menţinerea activităţilor culturale în clădire.

În 2018, Consiliul Judeţean Iaşi a preluat două tronsoane ale clădirii, 2 şi 3A, pentru a permite realizarea lucrărilor de reabilitare, consolidare, modernizare şi dotare a acestora.

În februarie 2023, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, au anunţat un parteneriat pentru reabilitarea Filarmonicii de Stat ‘Moldova’. Proiectul este eligibil pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) şi vizează reabilitarea şi modernizarea Filarmonicii Moldova Iaşi, precum şi a altor spaţii culturale importante din oraş, cum ar fi parcul Teatrului Naţional Iaşi. Valoarea totală a proiectului de reabilitare depăşeşte 80,5 milioane de lei.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top