Connect with us

Deputatul ieșean Vasile Cîtea anunță un progres remarcabil în implementarea PNRR

vasile citea 1 - Moldova Invest

Iași

Deputatul ieșean Vasile Cîtea anunță un progres remarcabil în implementarea PNRR

„Preluarea portofoliului MIPE de către PSD a adus un avans spectaculos în realizarea reformelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La acest moment, sunt efectuate 38 din cele 66 de reforme asumate de România, adică 57,5%!” a anunțat deputatul PSD Iași, Vasile Cîtea.

„Datele actualizate de MIPE arată că:
1. Din totalul de 28,5 miliarde de euro (grant-uri și împrumuturi PNRR), 9,4 miliarde de euro au intrat deja în țară, ceea ce reprezintă 33%!
2. 3 miliarde de euro din cele 9,4 miliarde primite au fost deja cheltuite, iar proiectele și contractele semnate depășesc 36 de miliarde de euro. Nu există niciun risc ca fondurile din PNRR să rămână necheltuite.
3. Din cele 66 de reforme, 38 sunt deja îndeplinite, 23 sunt în curs de realizare, iar pentru restul de 5 termenul este 2025-2026.
În clasamentul european al absorbției fondurilor PNRR, România ocupă locul 15 din 28, un progres remarcabil față de momentul preluării portofoliului MIPE de către PSD, când erau realizate doar 9 reforme.
Situația cererilor de plată depuse la nivelul statelor membre UE:
– Nicio cerere de plată: Suedia și Ungaria
– Prima cerere de plată: Austria, Germania, Irlanda, Luxemburg, Finlanda, Olanda, Belgia și Polonia
– A doua cerere de plată: Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania și Malta
– A treia cerere de plată: Slovenia, Franța, România și Cehia
– A patra cerere de plată: Grecia, Slovacia, Spania și Portugalia
– A cincea cerere de plată: Croația
– A șasea cerere de plată: Italia
În pofida întârzierilor determinate de necesitatea lămuririlor tehnice asupra unor condiționalități, avem rezultate bune și consistente care demonstrează fără echivoc hotărârea și performanța guvernului în promovarea investițiilor și absorbția fondurilor europene.” a mai menționat deputatul.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Record de proiecte câștigate de TUIASI pe linia „Primul student din familie”: buget de 50 de milioane de lei pentru 8 proiecte


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top