Connect with us

Comunitatea Europeană, principalul partener al firmelor ieșene. Valoarea mărfurilor exportate se ridică la 600 milioane de euro

x2 warehouse 0 scaled - Moldova Invest

Iași

Comunitatea Europeană, principalul partener al firmelor ieșene. Valoarea mărfurilor exportate se ridică la 600 milioane de euro

Principalul partener al firmelor ieșene este Comunitatea Europeană: din valoarea mărfurilor exportate în primele șapte luni ale anului, peste 65% reprezintă exporturi către țări care fac parte din Uniunea Europeană. Ponderea crește la 85% când adăugăm și alte state din Europa, dar care nu aparțin blocului comunitar

Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS), valoarea totală a exporturilor a fost de 583 milioane euro, în timp ce importurile au fost de 753 milioane euro. Astfel, balanța comercială este negativă.

„Țările partenere situate pe primele 5 locuri în derularea exporturilor în perioada 1.I – 31.VII.2022, (reprezentând 49,0% din total exporturi) au fost: Germania (14%)Marea Britanie (11%)Franța (8,5%), Ungaria (7,8%)Cehia (7,5%), iar în derularea importurilor (reprezentând 47,1% din total importuri) au fost: Germania (15,8%)Italia (11,1%)China (7,6%)Moldova (6,8%)Turcia (5,8%)”, se precizează în buletinul statistic al DJS.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgențe Iași! Valoarea contractului este estimată la peste 3,3 miliarde lei

impor export 768x510 1 - Moldova Invest

Aşa cum rezultă din tabel, în care este reprezentată distribuția comerțului exterior al județului Iași pe mari zone geografice, în perioada 1.I – 31.VII.2022, Europa (UE și nonUE) se situează pe primul loc cu o pondere de 84,6% din exporturi și 83,2% din importuri, aceasta fiind urmată de Asia (11,8% din exporturi și 14,9% din importuri) și America Centrală și de Nord (3,0% din exporturi și 0,4% din importuri).

Moldova Invest îți recomandă și ...   Bugetul Județului Iași pentru 2024, APROBAT! Ce proiecte vor primi finanțare 

Balanța comercială pentru întreaga perioadă considerată este excedentară în ceea ce privește operațiunile de comerț exterior derulate cu partenerii din America Centrală și de NordAmerica de SudOceania și deficitară în relația cu țările din Europa UE și non UE, Asia, Africa. Soldul balanței de comerț exterior a județului Iași a fost negativ în fiecare lună din perioada 1.I – 31.VII.2022.

„Pe grupe de produse, în luna iulie 2022, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşiniaparate şi echipamente (50,3% la export şi 24,3% la import)metale comune şi articole din acestea (17,5% la export şi 21,8% la import)produse ale industriei chimice (10,4% la export şi 13,8% la import) și produse ale industriei uşoare (8,0% la export şi 6,9% la import)”, se arată în buletinul DJS.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Liderii europeni se reunesc la Iași pentru a dezbate viitorul economiei sociale, în cadrul Conferinței Europeane "Enterprising for Tomorrow"


Continue Reading
You may also like...

OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top