Iași
Crisbo Company, firma fiului fostului senator Ion SOLCANU, continuă seria contractelor din bani publici și în 2025: 8.8 MILIOANE de lei în 4 luni prin încredințare directă
În primele patru luni din 2025, CRISBO COMPANY SRL, firma lui Bogdan Solcanu, a încheiat contracte de proiectare de peste 8.8 milioane de lei. Aceste contracte, majoritatea prin încredințare directă, reprezintă un pilon esențial al creșterii firmei. În 2023 și 2024, valoarea totală a contractelor cu statul a depășit 25 milioane de lei, ridicând întrebări despre dependența de aceste relații
Bogdan Constantin Solcanu este fiul fostului senator Ion Solcanu, care astăzi a fost audiat la DNA IAȘI
Istoricul Ion Solcanu este unul dintre cei mai ”longevivi” senatori ai României, cu 5 mandate din partea PSD, între 1990 și 2008. Ion Socanu a îndeplinit și funcția de vicepreședinte a Partidului Social Democrat. După retragerea din politică, fostul senator a rămas o prezență discretă în viața publica.
Astăzi, fostul președinte al PSD Iași, a fost adus fost escortat de trei polițiști judiciari ai Direcției în sediul DNA. Audierile au loc în cadrul unei anchete în care, în cursul zilei de astăzi, DNA a efectuat percheziții la Institutul de Boli Cardiovasculare.
Cifra de afaceri a CRISBO COMPANY SRL, firma lui Bogdan Solcanu, a avut o creștere amețitoare începând cu 2023
CRISBO COMPANY SRL este o firmă înregistrată în Iași, județul Iași, fiind înființată pe 13 decembrie 1995 și are o vechime de 29 de ani. Sediul social este situat pe Șoseaua Națională, nr. 178-180, la parterul clădirii, iar punctul de lucru este localizat pe Bulevardul Poitiers, nr. 16, demisol, în Iași.
Obiectul principal de activitate, conform codului CAEN 7112, constă în activități de inginerie și consultanță tehnică aferente.
În anul 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 13.914.220 lei, marcând o creștere semnificativă de 389% față de anul anterior. Profitul net a fost de 3.037.839 lei, în creștere cu 844% față de 2022, iar numărul mediu de angajați a rămas neschimbat, la 15 persoane. Capacitatea de plată a firmei este estimată la 489.781 lei, iar riscul comercial este evaluat ca fiind scăzut, cu o notă de 8.8 din 10. În ceea ce privește riscul de insolvență, compania se află în clasa D, cu o probabilitate de insolvență de doar 0,56%. Nu are facturi restante sau întârzieri de plată înregistrate.
Firma nu este acționară în alte societăți, însă asociatul unic și administratorul este Solcanu Bogdan Constantin, a fost implicat și în alte companii, printre care ARWEN PROFESSIONAL SERVICES S.A. (81,5% din acțiuni), BLUE WATER PROPERTY SRL (40%), SPRING RESORT SRL (33%), toate trei fiind în faliment. În prezent, Bogdan Solcanu mai este acționar la BIT ENERGY SYSTEM SRL (50%).
În 2025, în mai puțin de patru luni, CRISBO COMPANY a încheiat contracte de proiectare prin încredințare directă de peste 8.8 milioane de lei
Din ianuarie până la jumătatea lui aprilie, CRISBO COMPANY a încheiat, circa 150 de contracte prin încredințare directă având ca obiect: servicii de proiectare specializată, servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice, servicii de proiectare a sistemelor de energie electrică, studii de fezabilitate. Beneficiarii contractelor sunt UAT-uri preponderent din județul Iași și din regiunea Moldova.
Contracte cu statul: o pârghie esențială pentru creșterea firmei
Unul dintre aspectele controversate ale evoluției CRISBO Company SRL este dependența sa de contractele cu statul, majoritatea având ca obiect prestarea de servicii de proiectare a sistemelor de energie electrică. Până în prezent, CRISBO a semnat 4 de contracte prin licitație cu statul și 1681 prin proceduri de încredințare directă. În 2023, firma a încheiat peste 350 de contracte cu primării din diverse localități, valoarea acestora depășind 17 milioane de lei, iar în 2024 valoarea contractelor a deplășit 7.8 milioane de lei
Controversele care au însoțit activitatea firmei de-a lungul timpului
În ciuda performanței financiare din ultimii ani, evoluția firmei nu a fost lipsită de controverse. Bogdan Solcanu, administratorul CRISBO Company SRL și fiul fostului senator PSD Ion Solcanu, a avut probleme cu creditorii, pierzând mai multe proprietăți începând cu 2014. Mai mult, numele său a fost implicat în achiziții controversate din perioada în care SNCFR era condusă de Mihai Necolaiciuc, condamnat ulterior pentru fapte de corupție.
Concluzie:
CRISBO COMPANY SRL a înregistrat o creștere impresionantă în ultimii ani, însă dependența sa de contractele publice și procedurile de încredințare directă ridică întrebări legate de transparență și posibile influențe politice.
