Connect with us

Un laborator de la Mecanică, dotat cu echipamente în valoare de 13.000 de euro, după performanța studenților la Olimpiada Națională de Mecatronică

echipament BOSCH 2 - Moldova Invest

Iași

Un laborator de la Mecanică, dotat cu echipamente în valoare de 13.000 de euro, după performanța studenților la Olimpiada Națională de Mecatronică

În urma rezultatelor obținute de studenții Facultății de Mecanică de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași la „Zilele Educației Mecatronice”, organizate în mai la Cluj-Napoca, compania BOSCH a decis să doteze un laborator al facultății cu echipamente în valoare de 13.000 de euro.

Echipamentul a fost realizat de firma ASTI AUTOMATION S.R.L. București și permite instruirea studenților în domeniul automatizării. Pe acesta pot fi simulate secvențe de procese tehnologice cum ar fi: depozitarea, transportul, selecția pieselor funcție de material, de culoare și de dimensiuni etc.; totul în regim automat.

„Sistemul mecatronic industrial este alcătuit dintr-un: sistem de alimentare gravitațional cu paleţi, paleţi cu patru cuiburi pentru piese cilindrice, sistem de transport și acționare prin servomotor (cu control în poziție, viteză, accelerație), sistem senzorial pentru determinare caracteristici piese (material, culoare), sistem de manipulare (portal cu funcții de sortare, manipulare, asamblare) cu două axe de mișcare, sistem de prindere pneumatic cu funcție compusă (prindere: paleţi, piese, capace), două sisteme de transport auxiliare cu acționare pneumatică, jgheaburi de evacuare piese, sistem de distribuție modular pentru comanda motoarelor pneumatice din structura sistemului (alimentare, transport, prindere), sistem de prepare aer (filtrare, uscare, reglare)”

au transmis reprezentanții facultății

echipament BOSCH 1 - Moldova Invest

Sistemul vine și cu o serie de aplicații software instalate, o parte cu licență, o pate gratuite, pentru a putea fi utilizate la potențial maximum de studenți.

Moldova Invest îți recomandă și ...   La Iași va avea loc Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție în Ucraina

Reamintim faptul că studenții TUIASI au obținut mai multe premii la cea de-a XII-a ediție a „Zilelor Educației Mecatronice – Olimpada Națională de Mecatronică”. Cea mai bună performanță a tinerilor a avut loc la secțiunea unde au avut de construit o dronă care trebuia să fie stabilă, să parcurgă un traseu și să preia un colet pe care să-l transporte și să-l depoziteze. Acolo, echipa a luat locul I.

Au luat parte la probele competiției studenți de la nouă universități din țară, inclusiv de la TUIASI, iar concursul a avut șase secțiuni: Sisteme mecatronice, Roboți mobili – Line-Follower, Roboți mobili – mini sumo, Sisteme mecatronice de zbor fără pilot, Realizări în domeniul mecatronicii și Realizări în domeniul mecatronicii – aplicații Matlab.

Moldova Invest îți recomandă și ...   A fost lansata licitația pentru Sala Polivalentă din Iași! Investiție de peste 330 milioane lei, termen de execuție doi ani


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top