Connect with us

Lucrările de reabilitare și modernizare la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași au fost finalizate

Foto 2 - Moldova Invest

Iași

Lucrările de reabilitare și modernizare la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași au fost finalizate

Astăzi, a avut loc evenimentul privind finalizarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei si a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice

Valoarea finală a proiectului este de 138.824.310, 00 lei, inclusiv TVA, iar durata contractului de proiectare și execuție a fost de 48 de luni, respectiv mai 2019 – mai 2023.

Dacă ar fi să rezum acest proiect uriaș prin cele mai importante cifre, nu ar fi nici suma importantă pe care Consiliul Județean, din fonduri europene și fonduri proprii a investit-o, nu ar fi nici cele 48 de luni în care s-a lucrat cu toate forțele la reabilitare, nu ar fi nici cele 652 de paturi cât este capacitatea spitalului.

Foto 3 - Moldova Invest

Ce este cel mai important sunt cei aproape 100.000 de copiii din întreaga regiune a Moldovei care ajung anual la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” și care pot fi tratați așa cum trebuie – într-un spital nou, modern, cu toate condițiile și aparatura necesară unui act medical de calitate.

Fiecare euro investit a meritat, fiecare zi lucrată a meritat, pentru ca acești 100.000 de copii să poată fi îngrijiți corespunzător, timpul și condițiile de tratament să fie îmbunătățite, iar atât ei, cât și părinții să nu aibă nicio altă grijă decât recuperarea cât mai rapidă.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care, sub o formă sau alta, au contribuit la înfăptuirea acestui proiect, în toate etapele sale: de la concepere, la scrierea cererii de finanțare, obținerea fondurilor necesare, la proiectare și execuție.

Foto 13 - Moldova Invest

Fără un efort conjugat, fără munca în echipa a Consiliului Județean Iași, ADR Nord-Est, a reprezentanților spitalului, constructorului, diriginților de șantier, echipei de supervizare și tuturor celor care au pus umărul la dezvoltarea și implementarea proiectului, nu am fi reușit astăzi să avem un spital care practic este ca nou” , a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Transformare verde la CET Holboca! Investiție de 10 milioane de euro în energie solară

Investițiile la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” nu se opresc odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare. Proiectul ”Extindere și dotare Unitate Funcțională Regională de Urgență în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași”, semnat în septembrie 2022 și a cărui investiție este de 34.671.507,39 lei urmează să fie finalizat în câteva luni.

Foto 6 - Moldova Invest

Noua Unitate de Primiri Urgențe va fi extinsă până la 2358 mp, cu demisol, parter și etaj, pe terasa fiind amenajat și un heliport. Va fi dotată cu echipamente medicale și unități de mobilier medical moderne, conform standardelor europene.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Oportunitățile de investiții din regiunea de Nord-Est, prezentate la evenimentul AHK - Sourcing Tour 2023 Romania

Copiii din întreaga regiune de Nord-Est vor beneficia de aceste investiții atât de importante pentru asigurarea și susținerea calității în sistemul medical.


OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top