Iași
Primarul comunei Lețcani, Stelian Turcu, a eliberat autorizația de construire pentru extinderea Parcului Logistic Industra Park

Primarul comunei Lețcani, Stelian Turcu, aemis autorizația de construire pentru extinderea Parcului Logistic Industra Park din Lețcani cu încă 15.000 de metri pătrați (1,5 ha). Prin această dezvoltare, compania suedeză Oresa Industra își consolidează poziția de furnizor principal de spații logistice și industriale moderne în regiune.
Autorizația vizează o nouă etapă de extindere a parcului din Lețcani, urmând ca noile spații să fie finalizate în prima parte a anului viitor, ceea ce va ridica suprafața totală disponibilă pentru închiriere la peste 50.000 mp.
Amplasamentul beneficiază de o poziționare strategică, aproape de viitoarea descărcare a autostrăzii A8 și cu acces direct la drumul european E58, ceea ce va asigura legături rapide atât către Aeroportul Internațional Iași, cât și către principalele coridoare de transport din zonă.
Construcțiile planificate respectă standardele de clasă A și sunt proiectate să obțină certificări de sustenabilitate precum BREEAM Good. Oresa Industra pune la dispoziție spații adaptate nevoilor chiriașilor, inclusiv hale cu temperatură controlată și dotări conforme normelor ISU.
În paralel, compania are în plan dezvoltarea a încă 25.000 mp în Iași, confirmând astfel potențialul pieței logistice din nordul Moldovei.
Investiția de la Lețcani a reprezentat debutul Oresa Industra pe piața imobiliară industrială, în anul 2021. De atunci, portofoliul companiei a depășit 100.000 mp, incluzând proiecte în Arad și în zona Bucureștiului.
Oresa Industra este divizia de real estate a grupului suedez Oresa, activ pe piața din România încă din 1997, care își propune să devină lider în furnizarea de spații logistice și industriale moderne în regiune.










