Iași
Probatoriul din dosarul „Veranda”, în care Mihai Chirica este trimis în judecată, desființat treptat în instanță, într-un stil deja consacrat
În dosarul „Veranda”, probele incriminatorii împotriva lui Mihai Chirica sunt anulate metodic în instanță de avocații primarului, pe baza unor argumente procedurale, conform unei strategii obișnuite dosarelor de corupție în care este judecat Mihai CHIRICA
Judecătorii Curții de Apel Iași au anulat o mare parte dintre probele din dosarul de corupție al primarului Mihai Chirica, motivul principal fiind că infracțiunile de corupție ar fi trebuit investigate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), și nu de cei ai DIICOT.
Cu toate acestea, dosarul ar fi trebuit să fie disjuns, o parte să rămână la DIICOT, iar o altă parte să fie transferată către DNA.
De asemenea, judecătorii au decis că expertiza tehnică în construcții este nulă. Odată cu anularea acestei expertize, o mare parte din acuzațiile aduse de procurorii DIICOT împotriva inculpaților sunt eliminate. Judecătorii au exclus, de asemenea, din dosar declarațiile martorilor Gabriel Ghergheșanu și Petronela Susanu.
În plus, declarația fostului viceprimar Gabriel Harabagiu a fost considerată nulă de către Curtea de Apel Iași.
„O implozie procedurală”, scrie avocatul Daniel Atasiei pe o rețea socială
Precedentele din dosarele Skoda și Flux sunt doar două exemple care demonstrează abilitatea echipelor de avocați angajate de Chirica în a tergiversa, pe motive procedurale, a dosarelor de corupție ale primarului în așteptarea prescrierii acestora
În ianuarie 2021, Chirica a fost trimis în judecată în legătură cu dosarul „SKODA”. La prima înfățișare, judecătoarea Sabina Adomniței, soția fostului președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniței, a solicitat să se retragă din caz. Cererea sa a fost inițial respinsă, însă, la următoarea înfățișare, a depus o nouă solicitare și, în cele din urmă, a fost exclusă din dosar.
Ulterior, inculpații au încercat să obțină recuzarea judecătoarei care a preluat cazul după retragerea Sabinei Adomniței, dar fără succes. Totuși, un an mai târziu, au reușit să obțină strămutarea dosarului la Judecătoria Bârlad, invocând mediatizarea excesivă a cazului Chirica în Iași.
Pe 26 mai 2022, Chirica a avut parte de o surpriză majoră: o decizie a Curții Constituționale a stabilit că termenul de prescripție de opt ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care era judecat, s-a împlinit. Astfel, un dosar cu probe foarte solide a fost anulat din cauza inactivității și greșelilor legiuitorului, care a facilitat o decizie a Curții Constituționale ce a scăpat de pedeapsă corupții de rang înalt.
Conform vechiului Cod Penal din 1968, termenul de prescripție al faptelor penale era întrerupt și reluat de la zero „prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului”. Noul Cod Penal din 2009 a înlocuit această formulare cu „prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
În mai 2022, CCR a decis că această formulare este neconstituțională, considerând-o „neclară, imprevizibilă, incoerentă și lipsită de previzibilitate” și a cerut legiuitorului să o modifice. Parlamentul a efectuat modificările necesare, revenind astfel la textul din vechiul Cod Penal. Este important de menționat că Curtea Constituțională se pronunțase asupra acestui subiect încă din 2018, dar legiuitorul a rămas pasiv timp de patru ani.
Curtea a subliniat că, din 2018, de la prima sa decizie în această materie și până la modificarea legislativă din 30 mai 2022, în legislația penală nu au existat cauze care să întrerupă termenul prescripției răspunderii penale.
Pentru Mihai Chirica, decizia Curții Constituționale a însemnat că termenul de prescripție de 8 ani aplicabil infracțiunii de abuz în serviciu, pentru care era judecat, a fost continuu. Astfel, pe 16 ianuarie 2023, judecătorii de la Judecătoria Vaslui au decis încetarea integrală a procesului, constatând că faptele pentru care era acuzat Mihai Chirica în perioada în care era viceprimar au avut loc între 2013 și 2014, iar prescripția răspunderii penale pentru abuz în serviciu este de 8 ani.
Un alt exemplu este dosarul „Flux”. Cercetarea penală în dosarul ”Flux” a început pe 17 ianuarie 2022 și a fost finalizat pe 14 iulie 2022 cu soluția de trimitere în judecată.
Finalizat în 7 luni, dosarul DNA a ajuns să fie judecat după încă un an și jumătate de tergiversări procedurale, din care se evidențiază o cascadă de abțineri a judecătorilor învestiți cu judecata cauzei.
Pe 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel Iași a constat că neregularităţile actului de sesizare, astfel cum au fost constatate prin încheierea Curţii de Apel Iaşi din 15.12.2023, au fost remediate de procuror, a constat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul DNA și a dispus trimiterea în judecată a lui Mihai CHIRICA alături de fostul viceprimar al Iașului, alți doi funcționari din primărie și de patronul unei firme de construcții.
În dosarul „Flux”, Mihai CHIRICA este inculpat pentru complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.
Dosarul VERANDA. Pe 19 aprilie 2024, Mihai CHIRICA a fost trimis în judecată în Dosarul ”VERANDA” pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată . Prejudiciul estimat de procurorii DIICOT este de 12 milioane de euro
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, este implicat în dosarul „Veranda”, care a fost deschis de DIICOT și în care acesta a fost trimis în judecată alături de alți funcționari din Primăria Iași, reprezentanți ai Poliției Locale.
Dosarul ”VERANDA” derivă dintr-un dosar deschis împotriva lui Cristin Zămosteanu în 2019, în care acesta este acuzat de provocarea unui prejudiciu de 12 milioane de euro bugetului de stat
Acuzațiile aduse în acest dosar includ constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, spălare de bani, delapidare, fals în înscrisuri și uz de fals, printre altele. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 12 milioane de euro.
Acest dosar are legătură cu autorizarea ilegală a unui spațiu comercial și a unei terase în cadrul Halei Centrale din Iași, locul unde funcționează Restaurantul Veranda. Chirica a afirmat că este nevinovat și că dosarul are un substrat politic, menționând că astfel de cazuri sunt scoase în evidență în preajma campaniilor electorale pentru a-l discredita.
Aceasta nu este prima anchetă în care Mihai Chirica este implicat, având și alte dosare în trecut, inclusiv dosarele „Skoda” și „Flux”.