Connect with us

Raportul de sustenabilitate al IULIUS pe anul 2022 – focus pe mediu și comunitate

Palas Iasi 1 - Moldova Invest

Iași

Raportul de sustenabilitate al IULIUS pe anul 2022 – focus pe mediu și comunitate

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – Vatra Dornei, 4–6 iulie

Grupul IULIUS accelerează politicile ESG implementate cu scopul de a crea proiecte sustenabile, utile comunității și care stimulează dezvoltarea orașelor

Reperele anului 2022, care reflectă efortul companiei în această direcție, potrivit Raportului de sustenabilitate pe 2022, publicat recent, sunt:

  • scăderea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră
  • scăderea consumului total de energie cu 13%
  • reducerea cu 34% a deșeurilor eliminate prin depozitare

*cifre valabile în raport cu 2019

IULIUS își concentrează resursele asupra dezvoltării de proiecte prin care să contribuie la modernizarea orașelor, grija pentru mediu și construirea unor comunități puternice fiind prioritare. Cu 1,2 miliarde de euro investiți în proiectele de regenerare urbană Palas și Palas Campus la Iași și Iulius Town la Timișoara, rețeaua naţională Iulius Mall (Iași, Suceava, Cluj), precum și în două centre de retail de proximitate Family Market în Iaşi, IULIUS a generat valoare şi a stimulat dezvoltarea locală, atrăgând noi investiții prin infrastructura de business creată.

„Integrăm continuu cele mai noi soluții în domeniul sustenabilității. Toate clădirile au certificări verzi, folosim materiale cu emisii reduse de carbon, reducem consumul de energie prin panouri fotovoltaice, derulăm proiecte care sprijină educația și antreprenoriatul. Nu în ultimul rând, iubim natura și o aducem în centrul proiectelor noastre, astfel încât lumea să aibă acces rapid la ea. Viitorul va fi și mai verde, pentru că și în proiectele mixed-use pe care le propunem, la Cluj și Constanța, natura va fi elementul central”, a spus Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS.

Moldova Invest îți recomandă și ...   A început licitația pentru construirea noului depou din Dacia

Iulius Town Timisoara - Moldova Invest

130 de milioane de euro, în soluții de infrastructură şi mobilitate alternativă

Preocuparea pentru sustenabilitate la IULIUS se traduce prin implementarea conceptului „orașului de 15 minute” în proiectele mixte, un spațiu în care se regăsesc elementele necesare desfășurării activității într-un mod eficient, în care distanțele dintre locul de muncă, magazine, școală, restaurante şi parc se pot parcurge pe jos sau cu bicicleta, reducând timpul pierdut în trafic și poluarea.

Compania a investit 130 de milioane de euro în soluții de conectivitate, infrastructură, mobilitate alternativă, amenajarea de piste și a peste 1.000 de locuri de parcare pentru biciclete. La Palas, aproximativ 74% din lungimea căilor interne de circulație sunt destinaţi traficului pietonal, iar la Iulius Town Timișoara, 43%. În plus, la parterul clădirilor office sunt amenajate dușuri și vestiare pentru cei care vin la birou cu bicicleta.

Grupul IULIUS susține adoptarea mobilității electrice, iar în 2022, rețeaua staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice a ajuns la 49 de puncte.

01 scaled - Moldova Invest

Grădină urbană pe 45% din suprafața Palas Iaşi

Moldova Invest îți recomandă și ...   Garden Fest by USV Iași – totul pentru grădina ta, un eveniment adresat comunității iubitoare de plante și natură

Grija pentru mediu se regăsește în toate proiectelor IULIUS. Fiecare proiect din portofoliu, retail sau office, deține certificări verzi sau este în curs de certificare, ceea ce atestă nivelul ridicat de performanță în conformitate cu principiile internaționale de eficiență și sustenabilitate. În ce privește certificatele de performanță energetică, din totalul clădirilor, 68% au primit punctaj maxim (100 de puncte), iar 32% au valori cuprinse între 98-99 de puncte.

Palas Campus Iaşi iese în evidenţă, fiind în două procese de certificare – EDGE și LEED. Proiectul a obținut, în 2021, primul credit verde din România, de la International Finance Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale. Palas este singurul proiect din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED® Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și pentru modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile.

02 - Moldova Invest

O particularitate a proiectelor IULIUS este procentul mare al spațiilor verzi. Compania a creat, prin investiții de peste 17 milioane de euro, 13 hectare de grădini urbane. Doar la Palas, spațiile verzi reprezintă peste 45% din suprafața totală. Grădinile de la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara au devenit ancore pentru comunitate, locuri pentru petrecerea timpului liber, care găzduiesc circa 1.000 de spectacole anual.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Investiție de peste 1 milion de euro pentru dotarea secției de terapie intensivă pentru nou-născuți a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași 

În ceea ce privește deșeurile menajere, IULIUS a reușit să le diminueze cu 31% față de 2019 și să crească volumul deșeurilor reciclabile cu 28% comparativ cu același an. Obiectivul pe termen mediu este scăderea cu peste 50% a deșeurilor eliminate prin depozitare. În acest scop, în 2022, a fost demarat „IULIUS – Zero Waste Program”, prin intermediul căruia se urmăreşte reducerea cantităților de deșeuri generate, atât la nivel organizațional, cât și în relațiile cu partenerii și furnizorii. Totodată, a fost implementat un program pilot care vizează compostarea deșeurilor organice din fiecare centru comercial.

03 - Moldova Invest

Strategie de reducere a amprentei de carbon cu IFC

În 2022, IULIUS a semnat un parteneriat cu IFC pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii.

În ceea ce priveşte implicare în comunitate, IULIUS a derulat numeroase acțiuni din domeniul ocrotirii mediului, cum ar fi campanii de împădurire, de reciclare a hârtiei, de reutilizare a articolelor vestimentare și de promovare a mobilității alternative, acțiuni caritabile, campanii de donare de sânge și parteneriate pentru susținerea manifestărilor sportive.

IULIUS a continuat, în 2022, programul de internship, la care au aplicat 129 de studenți. Șapte dintre studenții selectați au fost angajați, la finalul stagiului.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top