Connect with us

USV a semnat un contract de 18 mil. lei, pentru două obiective importante

usv iasi 696x522 1 - Moldova Invest

Iași

USV a semnat un contract de 18 mil. lei, pentru două obiective importante

Universitatea pentru Științele Vieții (USV) din Iași a încheiat un contract în valoare de 18,3 milioane de lei pentru construirea unei hale de vinificație și a unui depozit de fructe.

Contractul a fost atribuit către firma locală Prima Construct, în urma analizării a patru alte oferte depuse de Grupul Construcții Est, Heavy Duty Construct, Apollo Instal Holding și Triago Engineering. Conform informațiilor disponibile în cadrul sistemului național de achiziții publice, termenul limită pentru finalizarea construcției este februarie 2025.

Moldova Invest îți recomandă și ...   TUIASI a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Educației pentru renovarea a trei cămine prin PNRR: bugetul proiectului este de 58,7 milioane de lei

Suprafața la sol a construcției va fi de aproximativ 1.000 de metri pătrați, iar suprafața totală construită va ajunge la 1.400 de metri pătrați. Clădirea va avea un regim de înălțime de parter și un etaj, acesta din urmă fiind destinat birourilor și spațiilor de protocol, conform autorizației de construire eliberate de Primăria Iași în septembrie 2023.

Potrivit caietului de sarcini al licitației organizate de USV, construcția propusă va fi o hală cu funcțiuni mixte, incluzând o linie de vinificație și un depozit de fructe, alcătuite din două corpuri separate între ele printr-un rost seismic de 20 de centimetri la nivelul fundațiilor.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Antibiotice Iași, prezentă la Conferința națională RO 3.0 „HUMAN REVOLUTION 2025, provocări și soluții pentru piața muncii din România”

În plus, în ultimul timp, USV a demarat mai multe proiecte de investiții, printre care se numără și construirea campusului universitar de la Ezăreni, în parteneriat cu mai multe entități, proiect evaluat la aproximativ 25 de milioane de euro.

De asemenea, în prezent se află în faza de autorizare un proiect pentru amenajarea unui centru de cercetare – o clădire cu patru etaje, propusă pentru zona Aleii Mihail Sadoveanu, în apropierea Castelului de apă.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Senatorul social-democrat, Dan Cașcaval, rector TUIASI, propune sprijin financiar pentru studenții sportivi


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iași

To Top