Connect with us

Lovitură pentru Programul Rabla! Prima de casare scade drastic și se va acorda numai în cazul în care beneficiarul deţine în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani

rabla fotoautomarket 1200x765 1 - Moldova Invest

Romania

Lovitură pentru Programul Rabla! Prima de casare scade drastic și se va acorda numai în cazul în care beneficiarul deţine în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani

În anul 2024, conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă emis de Ministerul Finanţelor, suma maximă pentru prima de casare acordată prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este de 3.500 lei pentru achiziţionarea unei motociclete sau a unui autovehicul nou în locul casării unui autovehicul uzat. Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în locul casării a două autovehicule uzate, suma maximă este de 5.000 lei

Această primă de casare se oferă doar dacă beneficiarul a deţinut autovehiculul uzat în proprietate pentru cel puţin 3 ani.

De asemenea, conform proiectului, ecotichetul acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, pentru promovarea vehiculelor nepoluante şi eficiente energetic, poate ajunge până la suma maximă de 10.000 lei.

Proiectul mai prevede că, în anul următor, finanţarea prin Programul destinat instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică şi pentru acoperirea consumului propriu și livrarea surplusului în reţeaua naţională va fi de 10.000 lei pentru fiecare solicitant.

În 2023, prima de casare a fost crescută la 7.000 lei. În prezent, în cadrul Programului Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei şi la 10.000 lei pentru predarea a două autovehicule uzate. În Programul Rabla Plus, solicitantul a primit un ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a cel puţin unui autovehicul uzat.

Suma finanţării variază între 51.000 lei și 54.000 lei pentru autovehicule noi pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen și între 26.000 lei și 29.000 lei pentru autovehicule electrice hibride plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistemul WLTP, în schimbul casării autovehiculelor uzate. Pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară, casat, se adaugă un ecobonus de 1.500 lei.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Dr. Zinovy BROYDE, Director al Centrului EcoResource: „Pe termen lung, A7 poate contribui la tranziția către o economie circulară, în care resursele sunt utilizate în mod optim și durabil”

Ecotichetul este acordat pentru achiziţionarea unui autovehicul electric cu o valoare de până la 75.000 euro, TVA inclus. În cazul achiziţionării unei motociclete electrice, ecotichetul este de 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.500 lei pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară, conform informaţiilor de la Agerpres.

Sectorul auto, reprezentat la nivel naţional de ACAROM – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România, manifestă o profundă surprindere și dezaprobare față de noile măsuri bugetare și fiscale care afectează programele “Rabla” și “Rabla Plus”, anunțate în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor

“După adoptarea unor măsuri fiscale nediscutate în prealabil cu mediul de afaceri, care impactează direct sectorul auto (taxarea cu 1% a cifrei de afaceri, impozitul pe microîntreprinderi etc), am constatat cu stupoare că Ministerul Finanţelor – Guvernul României propune spre adoptare noi măsuri a căror aplicare va impacta grav sectorul auto din România. Astfel, modificarea într-un mod total neprevăzut şi dezechilibrat a cuantumului tichetelor oferite în cadrul programului Rabla (la jumătate din valoarea actuală) şi a programului Rabla Plus (la 1/5 din valoarea actuală) va duce la o prăbuşire a pieţei de vehicule noi, coroborată cu o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand. În 2023, ne aşteptăm ca piaţa de autoturisme noi să atingă valoarea de 145.000 unităţi, cu contribuţia majoră a programelor Rabla şi Rabla Plus”, declară reprezentanții ACAROM.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Obiectiv - MOLDOVA 2030 | 3 proiecte de importanță strategică

“Subliniem totodată faptul că diminuarea valorilor tichetelor acordate prin cele 2 programe va afecta posibilitatea cetăţenilor României de a achiziţiona vehicule noi, mai puţin poluante. Astfel, se anulează efectul benefic al derulării programelor în anii precedenţi – creşterea ponderii vehiculelor hibride, electrificate şi electrice, având ca şi consecinţă directă creşterea importurilor de vehicule second hand, mai poluante şi mai nesigure”, au mai spus aceștia.

Conform viziunii constructorilor de automobile din România, implementarea noilor măsuri care privesc programele “Rabla” și “Rabla Plus” va conduce la pierderi pe diverse planuri. Aceste pierderi includ neîncasarea TVA și a taxelor/contribuțiilor legate de achiziționarea de vehicule noi (cel puțin 65.000 de unități); intensificarea nivelului de poluare prin îmbătrânirea parcului auto (prin importuri mai mari de vehicule second-hand și amânarea înnoirii vehiculelor existente); sporirea comerțului cu vehicule second-hand importate (peste 1,5 milioane de unități în ultimii 4 ani, din care peste 80% sunt mai vechi de opt ani), majoritatea nefiind supuse fiscalizării.

Pe lângă aceste aspecte, se va contura o lipsă de predictibilitate pentru mediul de afaceri din domeniul distribuției și vânzării de vehicule noi, scăderi în volumul vânzărilor, cifra de afaceri, profitabilitate, și în consecință, contribuții fiscale la bugetul național. Nu în ultimul rând, aceste măsuri vor afecta direct cetățeanul român, care va vedea șansele sale reduse de a achiziționa un vehicul nou cu susținerea acestor programe (din cauza valorii nesemnificative a tichetelor, ceea ce va descuraja achiziționarea de vehicule noi).

ACAROM subliniază că solicită Guvernului României să examineze rapid impactul negativ al măsurilor propuse și să acționeze în consecință. Acest lucru ar permite continuarea trendului pozitiv de reducere a poluării prin înnoirea parcului auto național pe baze solide și previzibile, utilizând programe pe termen lung, asemenea celor aplicate în statele civilizate.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Investiție de 11,5 milioane de euro într-o fabrică de peleți, la Miroslava

Fostul ministru al Mediului, senatorul UDMR Tanczos Barna, a exprimat preocupare cu privire la propunerea Ministerului Finanțelor de a reduce fondurile alocate pentru programele Rabla Plus, Rabla Clasic și instalarea panourilor fotovoltaice, susținând că această propunere ar putea conduce la distrugerea acestor programe

tanczos barna scaled2 scaled - Moldova Invest

Este absolut inacceptabil ca, de azi pe mâine, Ministerul de Finanţe să intervină în programe atât de importante şi atât de solicitate de cetăţenii acestei ţări. Programele Rabla Plus şi Rabla Clasic, respectiv programul de susţinerea instalării panourilor fotovoltaice s-au adresat cetăţenilor care vor să aibă grijă de mediu, au avut peste 200.000 de beneficiari, iar timp de doi ani jumătate am pregătit aceste programe în spiritul dialogului constructiv cu companiile producătoare de maşini, respectiv importatorii de autoturisme, în acelaşi timp discutând cu producătorii de sisteme fotovoltaice şi cu potenţialii beneficiari. Predictibilitatea a fost distrusă complet prin acest proiect de ordonată de urgenţă care este promovat de Ministerul de Finanţe, minister care nu a avut niciodată nicio atribuţie în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului sprijinului pentru aceste programe. Acest cuantum, de fiecare dată, a fost stabilit de Ministerul Mediului împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Administraţia Fondului pentru Mediu nu a fost consultată în momentul în care s-a făcut această propunere, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme nu a fost consultată şi eu sunt convins că este atât de aberantă această propunere, încât premierul României, la prima citire, o să solicite eliminarea acestor propuneri imediat din textul proiectului de ordonanţă“, a afirmat Tanczos Barna


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Romania

To Top