Național
Alți 10 kilometri de cale ferată simplă din linia feroviară Caransebeş – Timişoara – Arad au fost dați în exploatare
Circulația feroviară a fost deschisă pe încă 10 kilometri de linie modernizată, parte a proiectului de reabilitare a rutei dintre Caransebeș, Timișoara și Arad, una dintre cele mai importante investiții feroviare aflate în derulare în vestul țării.
Potrivit CFR SA, noul segment a fost pus în exploatare începând cu 12 februarie 2026, în zona stației Topolovăț, în cadrul Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est. Lucrările sunt realizate de antreprenorul spaniol FCC Construcción și fac parte dintr-un amplu program de modernizare a infrastructurii feroviare finanțat din fonduri europene.
Tronsonul dat în folosință include firul al doilea de circulație pe mai multe segmente, precum și liniile 3 și 4 din stație, cu racordările provizorii aferente, însumând aproximativ 10 kilometri de cale ferată simplă.
Lucrările au presupus reconstrucția terasamentelor prin decapări și umpluturi stabilizate, consolidarea platformei feroviare cu materiale geosintetice și realizarea unui sistem de drenaj pentru evacuarea apelor. De asemenea, au fost modernizate instalațiile din stație, integrate mai multe schimbătoare de cale, construite patru podețe și un pod de 20 de metri, precum și două peroane noi, fiecare de 200 de metri lungime, dotate cu copertine. În zonele locuite au fost montate panouri fonoabsorbante, iar la final au fost efectuate verificări tehnice și topometrice pentru respectarea standardelor de siguranță.
Reprezentanții companiei de infrastructură feroviară subliniază că punerea în funcțiune a acestui segment va crește capacitatea de trafic, va reduce timpii de parcurs și va alinia linia la cerințele rețelei europene de transport.
Până în prezent, pe Lotul 2 au fost dați în exploatare aproximativ 30 de kilometri de linie, acesta fiind cel mai avansat dintre cele patru segmente ale magistralei aflate în modernizare. Tronsonul Lugoj – Timișoara are o lungime totală de 54,13 kilometri.
După finalizarea întregului proiect, trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h, iar garniturile de marfă vor atinge circa 120 km/h, ceea ce va reduce semnificativ durata călătoriilor și va crește atractivitatea transportului feroviar.








