Connect with us

Banca Transilvania a listat la Bursa de Valori București o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 200 milioane euro!

3. Banca Transilvania Omer Tetik CEO e1689586293419 900x600 1 - Moldova Invest

Național

Banca Transilvania a listat la Bursa de Valori București o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 200 milioane euro!

Banca Transilvania a anunțat listarea unei noi emisiuni de obligațiuni la Bursa de Valori București, în valoare de 200 milioane de euro. Această emisiune se va tranzacționa pe Piața Reglementată a bursei, sub simbolul bursier TLV33E.

Este a doua emisiune de obligațiuni a Băncii Transilvania listată la Bursa de Valori București, iar valoarea totală a obligațiunilor disponibile la tranzacționare ajunge la 485 milioane de euro. În cei 26 de ani de prezență la bursă, capitalizarea companiei a crescut de 493 de ori, atingând o valoare de peste 15,5 miliarde de lei, conform unui comunicat al BVB. Această listare reflectă încrederea investitorilor în potențialul și stabilitatea Băncii Transilvania pe piața financiară.

Moldova Invest îți recomandă și ...   BNR lansează o nouă monedă în România

“Ne bucurăm să avem ocazia să listăm la BVB această nouă emisiune de obligaţiuni în euro. IFC, alături de Asian Infratructure Investment Bank, a oferit Băncii Transilvania 100 de milioane de euro, ca parte a unui pachet de obligaţiuni subordonate de 200 de milioane euro. Finanţarea este de tip datorie subordonată şi de azi este listată la bursa locală”, a declarat Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania.

Preşedintele BVB, Radu Hanga, a menționat că, din cei 29 de ani de activitate a Băncii Transilvania, 26 de ani sunt în strânsă legătură cu parcursul acesteia la bursă.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Se modifică ajutorul de stat privind sprijinirea industriei cinematografice

“În tot acest timp, Banca Transilvania a avut o evoluţie remarcabilă, care a propulsat-o pe poziţia de lider de piaţă în sectorul bancar românesc şi a contribuit semnificativ la reclasificarea pieţei locale de capital la statutul de Piaţă Emergentă de către FTSE Russell. Ne bucurăm pentru călătoria pe care am avut-o împreună şi ne uităm cu încredere la viitor”, a spus Hanga.

“Ne bucurăm că astăzi, Banca Transilvania revine la Bursa de Valori București cu o nouă rundă de finanțare menită să continue demersurile pe care banca le face deja către tranziția către o economie verde. Banca Transilvania a demonstrat că o companie românească listată la bursă dispune de instrumentele necesare pentru a deveni un reper în aria sa de activitate, fiind, de asemenea, de peste 5 ani, emitentul cu cea mai tranzacționată acțiune pe Piața Reglementată a BVB” a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Piața de media din România va crește la 762 milioane de euro în acest an, conform estimărilor Media Fact Book


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top