Național
Bursa de Valori București (BVB) scade la cea mai mică valoare din ultima jumătate de an – investitorii sunt alertați de prețuri, în condițiile în care există o disproporție majoră între vânzători și cumpărători
Data de 16 septembrie este recunoscută pentru scăderea indicelui principal BET, de la Bursa de Valori București, cu 0,4% , acesta ajungând la 11.754 puncte, cea mai mică valoare înregistrată din 04.03. a.c.
Astfel, în data 04.03.2022, chiar și cei mai experimentați investitori suferiseră un șoc generat de începerea războiului din Europa, dintre Rusia și Ucraina. Menționăm faptul că, încă de la începutul anului 2022, indicele BET înregistra minus 10%.
Urmările erau previzibile – capitularea unui număr mare de investitori, care au încercat să supună vânzării deținerile, cu riscul asumării pierderilor de rigoare, totul în scopul identificării unei soluții de scăpare în alte instrumente financiare, inclusiv bani lichizi; din păcate, cumpărătorii din piață erau din ce în ce mai puțini
Potrivit zf.ro, vineri, 16.09.2022, în Capitală, numărul cumpărătorilor a început să crească înspre ultima parte a zilei, înregistrându-se tranzacții de câteva milioane ron: „pe unii emitenţi la preţuri în scădere, despre care analiştii spun că “trădează” prezenţa unor investitori de calibru care profită de aceste preţuri, cel mai probabil fonduri de pensii dat fiind orizontul lung de timp pentru plasamente”.
Mai mult, potrivit unei declarații acordate de un broker pentru zf.ro, „Cu toţi aşteaptă decizia FED de săptămâna viitoare întrucât cu siguranţa pieţele vor fi influenţate de orice comentariu din partea preşedintelui Powell. Am observat nu doar la Bucureşti aceasă prezenţă mai puternică a vânzătorilor, ci şi pe alte pieţe, unele chiar mult mai dezvoltate, unde preţurile au fost sub presiune”.
Supunem atenției cititorilor faptul că, la Frankfurt, indicele DAX s-a diminuat cu 1,5%, la Paris a scăzut cu 1,2%, iar la Milano cu minus 1%. Mai mult, marile burse ale Europei au fost în scădere, Wall Street înregistrând, în ziua de vineri, 16.09. a.c. , minus 1%
Întorcându-ne în București, observăm faptul că lichiditatea pe segmentul de acțiuni a crescut la 45 milioane ron, sumă din care Banca Transilvania a înregistrat 9,2 milioane ron, MedLife aproximativ 8 milioane ron, iar Petrom 7,6 milioane ron.
Trebuie menționat faptul că Banca de la Cluj s-a apreciat cu 0,5%, pe când MedLife a înregistrat scăderi cu 3%, iar Petrom a scăzut cu 0,22%
Potrivit aceleiasi surse citate, „Nuclearelectrica a avut un raliu de 6% pe tranzacţii de 4 mil. lei, acţiunile BVB au urcat cu 3%, Digi cu 2%, Transelectrica a avut plus 0,8%”.







