Connect with us

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, negociator-șef pentru bugetul multianual al Uniunii Europene

458320971 1083852556432539 1486630142720270566 n - Moldova Invest

Național

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, negociator-șef pentru bugetul multianual al Uniunii Europene

Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL) a fost desemnat joi de grupurile politice ale Parlamentului European negociator-șef pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene (UE) post-2027

Acest buget, întins pe 7 ani, are o valoare totală de aproximativ 1,3 trilioane de euro. Mureșan devine astfel primul europarlamentar din România care ocupă această poziție.

Datorită importanței ridicate a acestui dosar, vor exista doi negociatori-șefi ai Parlamentului European, iar Mureșan a fost desemnat din partea Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlament. Celălalt negociator va fi ales din Grupul Socialiștilor Europeni, al doilea ca mărime în legislativul european.

Moldova Invest îți recomandă și ...   ACUE: 6 miliarde de euro pentru investițiile necesare în următorii 5 ani vor trebui finanțate din surse proprii ale operatorilor de distribuție

Siegfried Mureșan a declarat: „Vreau ca viitorul buget să fie unul mai modern, mai flexibil, care să poată răspunde la toate provocările. Elaborarea acestui buget va fi cea mai importantă decizie a actualei legislaturi a Parlamentului European. Sunt onorat de desemnare și le mulțumesc colegilor pentru încredere.”

Mureșan a subliniat că va folosi experiența acumulată ca negociator-șef al bugetelor anuale ale Uniunii Europene și al Mecanismului European de Redresare și Reziliență, pentru a reprezenta interesele României și a obține cele mai bune fonduri europene pentru țara sa. El a subliniat importanța adaptării bugetului pentru a răspunde provocărilor moderne, cum ar fi digitalizarea, schimbările climatice și migrarea, și a menționat necesitatea unei finanțări adecvate pentru agricultura și coeziunea în UE. Mureșan a mai spus că este important ca bugetul să fie pregătit pentru a face față crizelor neprevăzute și să sprijine noile state candidate la Uniunea Europeană, cum ar fi Republica Moldova și Ucraina.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Astăzi demarează lucrările de reparație a Podului Giurgiu-Ruse, pe tronsonul bulgar

Următorul pas va fi ca, sub coordonarea lui Siegfried Mureșan, Parlamentul European să stabilească prioritățile pentru bugetul multianual, care vor fi transmise Comisiei Europene pentru a fi incluse în proiectul de buget.


OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top