Național
Investiții de 2,9 milioane lei la Spitalul Județean Mavromati pentru infrastructură și echipamente medicale
Cea mai mare unitate medicală din județ, Spitalul Județean de Urgență Mavromati, va beneficia de noi investiții în valoare totală de 2.921.000 de lei. Fondurile au fost aprobate joi, 19 februarie 2026, în ședința ordinară a Consiliul Județean Botoșani, fiind alocate din excedentul bugetar.
Suma este destinată finanțării unor cheltuieli de capital aferente proiectelor europene, înainte de aprobarea bugetului pe anul în curs.
Construcție modulară pentru noul RMN 3 Tesla
Cea mai importantă investiție vizează amenajarea unei construcții modulare, în valoare de aproximativ 720.000 de lei, destinată instalării echipamentelor radiologice. În acest spațiu va fi montat un aparat RMN 3 Tesla, achiziționat prin proiectul „Creșterea capacității de diagnosticare și tratare a pacienților cu patologie oncologică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati”.
Pentru realizarea construcției tip modular (vagon) este necesară alocarea a circa 727.000 de lei din excedentul bugetar, astfel încât implementarea proiectului european să nu fie afectată. Procedura de licitație pentru echipament a fost demarată în martie 2025 și este deja finalizată, iar livrarea RMN-ului este programată pentru luna martie 2026.
Lift nou și sistem automat pentru laborator
Un alt proiect aprobat presupune montarea unui lift în sediul central de pe strada Marchian, investiție estimată la 465.000 de lei.
Totodată, spitalul urmează să achiziționeze un sistem automat de însămânțare pentru procesarea probelor biologice. Echipamentul are rolul de a eficientiza activitatea laboratorului și de a contribui la reducerea riscului de infecții nosocomiale.
Lucrări la Secția de Obstetrică–Ginecologie
Sunt prevăzute și lucrări în valoare de 446.000 de lei la Secția Exterioară Obstetrică–Ginecologie. Intervențiile vizează modernizarea rețelelor principale de transport, stabilizarea hidraulică, adaptarea circuitelor cazanului la panourile solare și asigurarea funcționării optime a punctului termic.
Aceste lucrări vor fi realizate în paralel cu investițiile derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru renovarea Maternității Botoșani.
Proiectul de hotărâre privind alocarea fondurilor a fost aprobat de consilierii județeni fără dezbateri.








