Național
Investițiile record OMV Petrom, duc proiectul Neptun Deep la un alt nivel
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a încheiat primele șase luni ale anului cu vânzări de 17,2 miliarde de lei, în scădere cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar cu un profit net de 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 178% față de rezultatul de 944 milioane de lei raportat anul anterior.
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a încheiat primele șase luni ale anului cu vânzări de 17,2 miliarde de lei, cu 3% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, și cu un profit net de 2,6 miliarde de lei, cu 178% mai mare față de rezultatul de 944 milioane de lei de anul trecut. Rezultatele operaționale pe segmentele de explorare și producție, precum și pe divizia de gaze și energie, au fost în scădere cu 27%, respectiv 68% în perioada analizată, în timp ce segmentul de rafinare și marketing a înregistrat un avans de 61%. Cu toate acestea, profitul net al perioadei a fost mult mai mare deoarece anul 2023 a fost influențat de contribuția de solidaritate pe țițeiul rafinat, care nu mai este aplicabilă din 2024.
„În primele 6 luni am avut o performanţă bună, susţinută de modelul nostru de business integrat, revenirea cererii de piaţă pentru produsele noastre şi rate de utilizare mai mari a activelor noastre din downstream. Cu toate acestea, preţurile mai mici la gaze şi la energie electrică şi volumele mai mici de hidrocarburi disponibile la vânzare au dus la un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale cu 15% mai mic, de aproximativ 3 miliarde lei. În această perioadă, am contribuit cu circa 8 miliarde de lei la bugetul de stat al României, inclusiv dividende şi am investit aproximativ 2,4 miliarde de lei“, a spus Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, cu ocazia anunţării rezultatelor pentru primul semestru al anului.
Piaţa de produse energetice a avut o evoluţie robustă în primul semestru al anului, cu o creştere de 5% a cererii de carburanţi, un consum stabil de gaze naturale şi o creştere marginală de 1% a cererii de energie. Pe toate aceste segmente, OMV Petrom este fie lider de piaţă, fie un jucător semnificativ.
„Vedem în continuare că 80% din înmatriculările auto se fac în zona convenţională, piaţa întreagă de hibride şi electrice fiind la sub 3% din totalul pieţei“, a mai precizat Verchere.
Etapă intensă de investiții pentru OMV Petrom
Pentru primele şase luni ale anului, bugetul de investiţii al companiei a fost de 2,4 miliarde de lei, dar va ajunge la 8 miliarde de lei până la finalul lui 2024.
„Intrăm în cea mai intensă etapă de investiţii din istoria companiei“, a precizat Alina Popa, CFO-ul OMV Petrom, în cadrul conferinţei de presă organizată pentru rezultatele la 6 luni, iar în această etapă istorică de investiţii, proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este cel mai important. Cu o valoare de 4 miliarde de euro, proiectul este derulat de OMV Petrom alături de Romgaz. Fiecare companie are procente egale, dar statutul de operator îi aparţine OMV Petrom. Neptun Deep ar trebui să ajungă la etapa de first gas în 2027 şi ascunde rezerve potenţiale de 100 de miliarde de metri cubi, echivalentului consumului intern pentru 10 ani de zile.
„Partea noastră din Neptun Deep va fi finanţată din surse proprii. În zona tradiţională de investiţii, ne bazăm pe sursele proprii. Avem o poziţie de net cash, aşa că acestea vor fi resursele la care vom apela prima dată pentru finanţarea investiţiilor în core-business“, a continuat Alina Popa.
„Avizul de mediu a fost emis alături de autorităţile din Bulgaria, iar România este unul dintre cele mai robuste state pe zona de avizare“, a spus Cristian Hubati, membru al directoratului responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie. „De când am luat decizia finală de investiţii (jumătatea anului trecut – n.red.), toate contractele majore sunt semnate, am început lucrul la platforma pentru zona de mică adâncime în Indonezia, iar forajul îl vom începe anul viitor. Credem în potenţialul Mării Negre“, a completat Hubati.
Creșterea forței de muncă
Dincolo de bani, proiectul Neptun Deep îşi face resimţită prezenţa şi în alţi indicatori ai OMV Petrom. Compania a terminat primele şase luni cu 8.098 angajaţi, în creştere semnificativă faţă de cei 7.700 de angajaţi pe care îi avea în perioada similară din 2023.
„Forţa din afară este deja impresionantă. Cred că în acest moment putem vorbi pe plan intern şi extern de circa 1.000 de persoane implicate în proiectul Neptun Deep, pentru ca la momentul de vârf al şantierului să ajungem la 3.000-6.000 de persoane“, a mai precizat Hubati.
Dar nu doar proiectul Neptun Deep va crea noi locuri de muncă, ci toate proiectele pe zona de tranziţie energetică pe care OMV Petrom le are în desfăşurare şi care au fost revizuite recent cu ocazia actualizării Strategiei 2030. Până în 2030, bugetul companiei este de 11 miliarde de euro, neschimbat deocamdată, dar deja unele ţinte au fost atinse, astfel că ele au fost mărite. „Portofoliul actual de proiecte de energie solară şi eoliană depăşeşte ţinta iniţială propusă pentru 2030, de peste 1 GW. Compania vizează acum o capacitate de peste 2,5 GW de energie electrică din surse regenerabile până în 2030, inclusiv din parteneriate. Aceasta se traduce într-o producţie electrică netă anuală de peste 4,7 TWh, din care 2,4 TWh net pentru OMV Petrom de atins până în 2030“, a anunţat în iunie OMV Petrom.
OMV Petrom se află într-o etapă crucială de dezvoltare, marcată de investiții semnificative și proiecte ambițioase, cum ar fi Neptun Deep din Marea Neagră. Cu un buget de investiții de 2,4 miliarde de lei pentru primele șase luni ale anului și un total anticipat de 8 miliarde de lei până la sfârșitul lui 2024, compania își propune să atingă noi culmi de eficiență și sustenabilitate. Proiectul Neptun Deep, evaluat la 4 miliarde de euro și desfășurat în parteneriat cu Romgaz, este esențial pentru viitorul energetic al României, vizând o producție semnificativă de gaze naturale până în 2027. În plus, OMV Petrom își consolidează angajamentele în tranziția energetică, având obiective ambițioase pentru 2030, inclusiv o capacitate de peste 2,5 GW de energie regenerabilă. Această perioadă de investiții intense nu doar că va spori capacitatea operațională a companiei, dar va crea și numeroase locuri de muncă, contribuind astfel la economia locală. În ansamblu, OMV Petrom demonstrează un angajament ferm față de inovație și sustenabilitate, pregătindu-se să joace un rol crucial în viitorul energetic al României și al regiunii.