Connect with us

Ministrul Finanțelor oferă clarificări cu privire la „gaura din buget” de 20 de miliarde de lei

WhatsApp Image 2023 04 12 at 10.55.06 - Moldova Invest

Național

Ministrul Finanțelor oferă clarificări cu privire la „gaura din buget” de 20 de miliarde de lei

Marți, 11 aprilie 2023, Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a fost invitat la ora Guvernului să ofere clarificări cu privire la „gaura din buget” de 20 de miliarde

Ministrul Adrian Câciu a explicat că încetinirea veniturilor se cifrează la 4,7 miliarde de lei față de prognoza inițială, dar susține că o consolidare a colectării veniturilor ar fi benefică pentru reducerea arieratelor și evaziunii fiscale

Potrivit declarațiilor sale, anul trecut, în primăvară, Ministerul Finanțelor a efectuat o analiză și a fost nevoit să ia măsuri pentru ajustarea cheltuielilor bugetare, întrucât încasările de venituri au fost mai slabe.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Prețul la energia electrică urcă semnificativ după 1 iulie: Ce opțiuni există?

A explicat că acest lucru se datorează naturii ciclice a economiei și faptului că aceasta nu evoluează întotdeauna în mod liniar.

„Acum, gaura la buget nu este în niciun caz de 20 miliarde lei” a declarat ministrul Adrian Câciu

„Este evident că trebuie să te adaptezi. Și anul trecut am făcut o ajustare de 10 miliarde lei, am anunțat-o în mai.

Acum, gaura la buget nu este în niciun caz de 20 miliarde lei, ci încetinirea colectării veniturilor se cifrează la 4,7 miliarde lei față de programat”, a declarat ministrul Finanțelor.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a transmis că antreprenorii români se mulţumesc cu prea puţin

adrian caciu scaled 1 scaled - Moldova Invest

Potrivit lui Câciu, o consolidare a colectării veniturilor ar fi benefică, având în vedere că România are arierate recuperabile în valoare de 25 de miliarde de lei și o evaziune fiscală estimată la 12% din Produsul Intern Brut.

„Dar până aceste lucruri să se întâmple este bine ca și statul să ia măsuri de consolidare bugetară pe partea cheltuielilor.

Să dea Dumnezeu ca la rectificare veniturile să fie pe măsura estimatului și atunci poate găsim ca supliment un pachet de măsuri pentru populație. 

Vă asigur că ce face Guvernul acum este un gest de responsabilitate. Ce ne cer cetățenii este un guvern mai suplu”, a mai declarat ministrul.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Moldova elimină obligativitatea dreptului de ședere pentru cetățenii UE după 90 de zile

Ministrul Câciu a mai adăugat că deficitul bugetar a scăzut semnificativ în ultimii ani, ajungând la 5,7% din PIB în 2022, comparativ cu un deficit de 9,4% în 2020 și un deficit programat de 7,1% în 2021, care a fost în final de numai 6,7%.

Acesta a mai menționat că Guvernul intenționează să reducă și mai mult deficitul bugetar în 2023, la 4,4% din PIB.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top