Potrivit unui studiu realizat de Energy Policy Group (EPG) România poate atinge un mix energetic complet decarbonizat până în 2040

Versiunea 2020 a PNIESC (PNIESC 2020) din România a fost criticată pentru lipsă de ambiție, întrucât contribuția prevăzută pentru energia regenerabilă (RES) era semnificativ sub ponderea de minim 34% în consumul total în 2030. Potrivit PNIESC 2020, 30,7 % din consumul total ar trebui acoperit de surse regenerabile până în 2030. PNIESC 2020 prevede 5,1 GW în capacități solare instalate (o creștere de 2,3 GW față de nivelul actual) și 5,3 GW în capacități eoliene terestre (o creștere de 3,6 GW față de nivelul actual) până în 2030. Guvernul și-a propus să încurajeze dezvoltarea capacităților RES pe baza mecanismelor de piață și a licitațiilor CfD (contracte pentru diferență), dar fără un plan concret conturat la acea vreme. De asemenea, PNIESC 2020 includea un reactor nuclear suplimentar de 650 MW, pentru anul 2030.

Conform proiectului PNIESC revizuit din 2023 (PNIESC 2023), 36% din consumul total ar trebui acoperit de surse regenerabile până în 2030.

Noul PNIESC este semnificativ mai ambițios, fiind avute în vedere cu 3,2 GW mai mult solar (creștere de 43%, în total 7,3 GW) și 2,3 GW mai mult eolian (creștere de 44%, în total 7,6 GW) până în 2030, față de PNIESC 2020.

Pentru ca Uniunea Europeană să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să atingă neutralitatea climatică până în 2050, rețelele de energie electrică au un rol esențial. Acestea trebuie să răspundă unei cereri tot mai mari de energie electrică în sectoare precum transporturile, încălzirea și răcirea, industria, producția de hidrogen regenerabil și centrele de date. Consumul de energie electrică va crește cu cel puțin 60% în perioada 2023 – 2030 la nivelul UE și al Marii Britanii. Potrivit propunerii de revizuire a Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), consumul de energie electrică al României ar urma să crească cu aproximativ 38% în perioada 2021 – 2030, de la 46,5 TWh la 64,0 TWh.

Comisia Europeană (CE), prin Planul de Acțiune pentru rețele (EU Action Plan for Grids), estimează că sunt necesare investiții de aproximativ 584 miliarde de euro în rețelele de energie electrică pentru a integra țintele ambițioase de capacități din surse de energie regenerabilă (SRE) asumate până în 2030, inclusiv obiectivul de a atinge o pondere de 42,5% a energiei regenerabile în totalul consumului de energie. Această sumă include atât investițiile necesare în rețelele de distribuție, cât și în cele de transport, dintre care 170 miliarde de euro sunt destinate digitalizării. Astfel, importanța extinderii și modernizării rețelelor de energie electrică trebuie evidențiată în documentele strategice ale României. Infrastructura sistemului electroenergetic este esențială pentru tranziția energetică, facilitând integrarea SRE, asigurând livrarea eficientă a energiei către consumatori și contribuind la îmbunătățirea indicatorilor de eficiență energetică prin responsabilizarea consumatorilor în conformitate cu noul model de piață de energie electrică.

Câteva concluzii importante ale EPG

România și-a definit o viziune pentru reducerea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră prin intermediul numeroaselor strategii și planuri naționale. Deși aceste documente strategice reflectă progrese semnificative în tranziția energetică, cum ar fi angajamentul de a elimina treptat utilizarea cărbunelui până în 2032, există în continuare unele inconsistențe, parțial bazate pe investiții considerabile în noi capacități de producție pe bază de combustibili fosili și proiecte de investiții în energie nucleară și hidro, având la bază evaluări limitate privind rolul acestora într-un sector energetic din ce în ce mai decarbonizat, se arată în raport.

În România, nevoia de investiții în rețelele de electricitate este considerabilă, estimările indicând 6,8 miliarde de euro pentru transport și între 9,2 și 11,5 miliarde de euro pentru distribuție până în 2030. Aceste investiții sunt cruciale pentru a prelua producția de energie din surse regenerabile, care va crește semnificativ în perioada următoare, și pentru a atinge obiectivele din Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC). Fără aceste investiții, România riscă să nu își îndeplinească obiectivele climatice.

(Estimarea investițiilor în rețeua electrică de transport din România (mil euro))

Pe lângă investițiile estimate în cadrul planului Transelectrica (TYNDP), care se ridică la 1,43 miliarde de euro până în 2030/31, în estimări au fost incluse și proiecte propuse, cum ar fi cele două cabluri de curent continuu la înaltă tensiune (HVDC): (i) cablul submarin Georgia-România, cu un cost de 2,2 miliarde de euro, și (ii) cablul de interconectare România-Ungaria pe direcția Arad-Constanța Sud, estimat la 2,75 miliarde de euro. Acestea vor prelua energie generată de noile capacități, conform propunerii de PNIESC, și o vor evacua din Dobrogea, zonă cunoscută pentru surplusul său de energie, către vestul țării.

Conform calculelor EPG, necesarul de investiții în sistemul de distribuție de energie electrică din România este estimat între 9,2 și 11,5 miliarde de euro în perioada 2020-2030. Acest lucru relevă un decalaj major de 2,5 – 4,8 miliarde de euro față de investițiile planificate de către operatorii de sistem de distribuție (OSD) din veniturile bazate pe tarife și din finanțarea UE, Fondul de Modernizare fiind principala sursă.

Înăsprirea obiectivelor pentru energia eoliană, la 17,7 GW onshore și 7,3 GW offshore până în 2040, comparativ cu totalul de 13,1 GW prevăzut în propunerea PNIESC, ar putea facilita decarbonizarea completă a sectorului energetic până în 2040. România pare să aibă un avantaj competitiv în producția de energie eoliană în regiune, având în vedere premisele limitate pentru investiții în această tehnologie în Ungaria și Bulgaria. De asemenea, valoarea de piață a energiei eoliene este estimată a fi mai mare decât cea a energiei solare pe întreaga perioadă de modelare.

Hidrocentralele existente joacă un rol esențial în echilibrarea unui sector energetic dominat de surse regenerabile. Cu toate acestea, noile investiții propuse în capacități hidro (300 MW în capacități mici și 1 GW într-o hidrocentrală cu pompaj planificată pentru 2032) vor avea un impact limitat asupra prețurilor energiei electrice și a securității energetice, în condițiile în care investițiile în stocare (baterii) sunt realizate.

Renunțarea la cărbune din mixul energetic, în paralel cu investiții mai reduse în noi capacități de gaz natural față de cele planificate, nu generează riscuri semnificative din punct de vedere al securității energetice. Producția de energie pe bază de cărbune se va dovedi rar rentabilă începând cu 2025 (cu un factor de capacitate estimat sub 1%), în conformitate cu prețurile de pe piață.

Extinderea capacităților de energie nucleară poate contribui la crearea unui sector energetic decarbonizat, chiar dacă investițiile planificate pot înregistra întârzieri. Modelările arată că eventualele întârzieri în construcția de noi capacități nucleare (inclusiv două reactoare CANDU convenționale și reactoare modulare mici cu o capacitate totală de 460 MW) nu implică riscuri majore pentru securitatea energetică, nici în scenariul cu capacități reduse de gaz natural (3,5 GW). România ar putea menține statutul de exportator net de energie electrică și după 2030, în ciuda posibilelor întârzieri în proiectele nucleare, datorită creșterii capacităților din surse regenerabile, însă prețurile energiei electrice ar putea cunoaște o ușoară creștere. În plus, retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, programată pentru 2027-2029, cu scoaterea din sistem a 700 MW, nu va afecta securitatea energetică, chiar și într-un context cu capacități reduse de gaz natural, datorită extinderii capacităților din surse regenerabile, a stocării și a unei creșteri mai limitate a capacităților de gaz natural.

Recomandări din partea EPG

Investițiile în dezvoltarea rețelelor de electricitate reprezintă o oportunitate majoră pentru România din perspectiva modernizării infrastructurii energetice, creșterii rezilienței sistemului și stimulării creșterii economice. Pentru a realiza aceste investiții, facem următoarele recomandări:

1. Un cadru de reglementare stabil, clar și favorabil investițiilor:
   • Cadrul de reglementare actual necesită ajustări pentru a răspunde nevoilor crescute de investiții în rețelele de energie electrică. Finanțarea unei mari părți a investițiilor prin venituri bazate pe tarife va impune o povară costisitoare pentru consumatori. În prezent, aproximativ 400 de milioane de euro sunt investite anual în rețelele de distribuție, reprezentând aproximativ 30% din factura totală pentru consumatorii de joasă tensiune (5 – 5,5 euro) cu un consum mediu lunar de 100 kWh. Pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare, investițiile ar trebui să crească de aproape patru ori, ajungând la aproximativ 1,2 – 1,6 miliarde EUR/an până în 2030. Prin urmare, noua, respectiv a cincea perioadă de reglementare pentru activitatea de distribuție, care va începe în 2025, ar trebui să sporească stimulentele pentru ca OSD să utilizeze fondurile UE pentru investiții. ANRE ar trebui să analizeze cu atenție cele mai bune practici din alte țări ale UE în ceea ce privește sprijinirea investițiilor în rețele și accelerarea digitalizării, limitând în același timp impactul asupra consumatorilor.
2. Creșterea finanțării prin mecanismele financiare UE, precum Fondul de Modernizare:
   • A doua cea mai importantă sursă de finanțare pentru investițiile în rețelele de energie electrică din România, pe lângă veniturile din tarife, este reprezentată de Fondul de Modernizare. Acesta include două scheme de sprijin legate de rețea: (i) una dedicată OST, cu o finanțare nerambursabilă de 400 de milioane EUR, și (ii) o alta pentru OSD, bazată pe licitații, în valoare de 1,1 miliarde EUR. Deși aceste scheme sunt esențiale pentru sprijinirea investițiilor în rețele, suma alocată este insuficientă față de necesarul de investiții. DSO au depus 105 proiecte în valoare de 2,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul finanțării disponibile, rezultând un deficit de 1,3 miliarde EUR. Acest deficit demonstrează necesitatea extinderii schemei cu fonduri suplimentare cât mai curând posibil, având în vedere termenul limită din 2030 pentru alocările din FM. Finanțarea ar trebui să acopere nu doar propunerile de proiecte actuale, ci și să fie prelungită în cadrul apelului actual de proiecte pentru a preveni întârzieri birocratice ce ar putea împiedica investițiile planificate, inclusiv implementarea accelerată a contoarelor inteligente (smart meters).
3. Asigurarea coerenței între documentele strategice naționale:
   • Documentele strategice naționale, cum ar fi proiectul de PNCEN, LTS, TYNDP al OTS, planurile de dezvoltare pe zece ani ale DSO, proiectul de Strategie Națională pentru Hidrogen, Strategia Industrială Națională și planurile de investiții regionale/municipale, ar trebui să fie coerente pentru a promova o viziune clară asupra căilor de dezvoltare a României, a priorităților de investiții și a finanțării disponibile. Strategia industrială a țării ar trebui să ia în considerare contribuția acestui sector la valoarea adăugată națională și efectul său multiplicator asupra altor sectoare economice, având în vedere că mulți furnizori pentru construcția infrastructurii rețelelor sunt achiziționați la nivel național.
4. Asigurarea unei forțe de muncă calificate pentru dezvoltarea sistemului electroenergetic național:
   • Pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare ale României până în 2030 și implicit până în 2050, este esențială atragerea unei forțe de muncă calificate, în special ingineri și specialiști tehnici. Programele de studii din liceele tehnice și universități ar trebui adaptate la noile tehnologii de rețea, la integrarea surselor regenerabile de energie (RES) și la digitalizare. Stimularea educației în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM) prin burse, stagii de practică în cadrul companiilor și dezvoltare profesională va contribui la atragerea și păstrarea talentelor în sectorul energetic. În prezent, atât OTS, cât și OSD se confruntă cu un deficit de forță de muncă, ceea ce cauzează întârzieri ale proiectelor. România ar trebui să acorde prioritate reformelor menite să stimuleze și să rețină lucrătorii calificați, valorificând noile oportunități de angajare create prin tranziția energetică și promovând carierele în sectorul energetic prin programe de educație și formare profesională specifice.
5. Pregătirea pentru un scenariu de back-up, în care necesarul de investiții estimat nu va fi realizat până în 2030:
   • Contextul global devine din ce în ce mai complicat, fiind planificate investiții masive în centrele de date. Producția globală de transformatoare și, în general, lanțul valoric va fi supus unor presiuni enorme, ceea ce va accentua deficitul de lichidități și de forță de muncă din România. Este esențială pregătirea pentru un scenariu în care necesarul de investiții nu va fi realizat la timp, prin dezvoltarea unor planuri alternative care să asigure continuitatea și reziliența sistemului energetic național.
6. Pentru a îndeplini țintele de decarbonizare ale României până în 2030 și dincolo de acest an, este esențial să atragem o forță de muncă calificată, în special ingineri și specialiști tehnici.
   • Curriculumul școlilor tehnice și al universităților ar trebui adaptat la noile tehnologii de rețea, integrarea surselor regenerabile de energie și digitalizare. În plus, stimularea educației în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM) prin burse, stagii în companii și dezvoltare profesională va contribui la atragerea și păstrarea talentelor în sectorul energetic. Prin dezvoltarea unei linii de muncă calificate, România va putea asigura o implementare eficientă și în timp util a proiectelor majore de rețele.
     În prezent, atât operatorii de transmisie, cât și cei de distribuție se confruntă cu deficit de forță de muncă, ceea ce provoacă întârzieri în proiecte. Având în vedere cererea tot mai mare de forță de muncă calificată în sectorul energetic, România ar trebui să prioritizeze reformele menite să stimuleze și să rețină lucrătorii calificați. Guvernul ar trebui, de asemenea, să valorifice noile oportunități de angajare create prin tranziția energetică, promovând cariere în sectorul energetic prin programe educaționale și de formare profesională dedicate.

În concluzie, dezvoltarea și modernizarea rețelelor de energie electrică reprezintă o oportunitate crucială pentru România în perspectiva decarbonizării și a adaptării la noile cerințe ale sectorului energetic. Este imperativ să se implementeze un cadru de reglementare stabil și favorabil investițiilor, să se crească finanțarea prin mecanisme europene precum Fondul de Modernizare, să se asigure coerența între strategiile naționale și să se atragă o forță de muncă calificată prin educație și formare adecvată. Aceste măsuri vor contribui nu doar la realizarea obiectivelor de sustenabilitate, dar și la consolidarea rezilienței sistemului energetic și la stimularea creșterii economice durabile în România.