Connect with us

Primul nod de tip turbion din România, la intersecția A7 cu A8!

nod turbion - Moldova Invest

Național

Primul nod de tip turbion din România, la intersecția A7 cu A8!

Pasionații de infrastructură rutieră au distribuit mai multe fotografii cu segmentul 3 al Autostrăzii Moldovei (A7), situat între Bacău și Pașcani, o lucrare realizată de companiile aparținând lui Dorinel Umbrărescu. În aceste imagini este vizibilă viitoarea intersecție cu Autostrada A8, unde va fi ridicat primul nod de tip turbion din România, echipat cu rampe de accelerație de mare viteză.

„Primele lucrări la relocarea de utilități din viitorul nod A7 – A8 de pe lotul 3 din Bacău – Pașcani”, comentează un pasionat de infrastructură pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură.

Primul nod turbion din România, la intersecția A7 cu A8

În zona Pașcani (lotul 3), la intersecția Autostrăzii A7 cu Autostrada A8. va fi construit primul nod rutier turbion, cu bretele de mare viteză. Acesta va asigura toate relațiile de trafic între cele două autostrăzi, conform unei declarații oferite la jumătatea lui februarie 2023 secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cu ocazia semnării contractelor pentru cele trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Vor fi încheiate lucrările la trei parcuri industriale din județul Iași

Cel mai spectaculos nod rutier va fi cel de la intersecția autostrăzilor A7 – A8 și va fi amenajat pe raza a două unități administrativ-teritoriale din județul Iași (Pașcani și Stolniceni Prăjescu), la circa 7 km de Pașcani, respectiv la km 71+374 al autostrăzii A7. „Nodul rutier dintre autostrăzile A7 şi A8 are o geometrie aparte, fiind o construcție de tip turbion cu raze ale bretelelor cuprinse între 400 m și 600 m. Este o intersecţie de infrastructuri mari, aparte, unica lucrare de artă de acest fel în România. Acest nod rutier este de tip “A”, cu 12 pasaje. Pentru materializarea acestui nod rutier nu va fi nevoie de defrişări, iar amplasamentul se află departe de ariile naturale protejate, drept dovadă fiind Acordul de Mediu obţinut pentru acest obiectiv” , a declarat Gabriel Budescu, director general adjunct al CNAIR.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Republica Moldova va beneficia de finanțare suplimentară din partea SUA

Pentru cele trei loturi, cpntractele au fost câștigate de Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L.

Este vorba despre:
– Lotul 1 (30,3 km): Săuceşti (jud.Bacău) – Trifeşti (jud.Neamţ)
– Lotul 2 (18,99 km): Trifeşti (jud.Neamţ) – Gherăeşti (jud.Neamţ)
– Lotul 3 (28,09 km): Mirceşti (jud.Iaşi)- Paşcani (jud.Iaşi)

Constructorul are în execuție pentru această autostradă în termen de 30 luni:
– 77,3 km lungime totală
– 112 poduri, pasaje, viaducte și structuri casetate
– 9 Noduri rutiere
– 4 (2 pe sens) Parcări securizate
– 50 Spații de servicii prevăzute inclusiv cu zone pentru încărcarea autovehiculelor electrice
– 1x Centru de Întreținere și Coordonare
– 140 de hectare de perdele forestiere cu rol anti – înzăpezire

Moldova Invest îți recomandă și ...   Companiile de asigurări au acordat despăgubiri de 7 milioane de lei pentru călătoriile anulate anul trecut

UMB lucrează pe 10 loturi din cele 13 ale A7 Ploiești – Pașcani, care este finanțată prin PNRR, mai exact toată secțiunea de la Buzău la Pașcani. De la Ploiești la Buzău, se lucrează pe primele două loturi. Situația este încă neclară pe lotul al treilea.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top