Connect with us

Program de 250 milioane de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice în biserici și instituții de asistență socială

Mircea Fechet 1 - Moldova Invest

Național

Program de 250 milioane de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice în biserici și instituții de asistență socială

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat astăzi lansarea un amplu program de finanțare în valoare de 250 milioane de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice în biserici și instituții de asistență socială

Alocarea generoasă vine în sprijinul autorităților locale, a ONG-urilor și a unităților de cult implicate în gestionarea centrelor sociale destinate atât bătrânilor, cât și copiilor.

Prin intermediul unui ghid de finanțare recent trimis la Monitorul Oficial, Fechet a detaliat planurile de a oferi suport financiar în procent de 100% din contravaloarea cheltuielilor eligibile, cu un cuantum maxim de 1 milion de lei pe proiect. Programul vizează achiziția, montajul și punerea în funcțiune a sistemelor fotovoltaice, având o putere minimă instalată de 30 de kilowați și o putere maximă de 200 de kilowați.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Investiție strategică în infrastructura aeriană a României: extinderea și modernizarea Bazei Aeriene de la Câmpia Turzii | Un pas important pentru securitatea națională și viitorul economic al țării

În cadrul conferinței de presă, ministrul a subliniat importanța proiectului:

„Ne dorim să sprijinim comunitățile locale în eforturile lor de a deveni mai durabile și de a reduce dependența de sursele tradiționale de energie. Această inițiativă va contribui nu doar la protejarea mediului, ci și la crearea unor condiții mai bune în centrele sociale dedicate celor mai vulnerabile categorii de persoane.”

Procesul de înscriere în program se va desfășura prin intermediul unei aplicații informatice puse la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Solicitanții pot depune o singură cerere în cadrul unei sesiuni și pentru un singur imobil.

Moldova Invest îți recomandă și ...   România a preluat mandatul de ambasadă punct de contact NATO în Japonia | Consolidarea parteneriatului strategic și economic

Administrația Fondului pentru Mediu va începe finanțarea proiectelor în aproximativ 60 de zile de la anunțul oficial, iar implementarea acestora trebuie să se realizeze în termenul maxim de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare. În acest interval, beneficiarii trebuie să realizeze instalarea sistemelor fotovoltaice și să obțină certificatul de racordare la rețea.


OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top