Connect with us

Proiectul de lege privind finanțarea Autostrăzii Moldovei se află pe ordinea de zi a ședinței guvernului

A7 Cocoasa Focsani UMB API - Moldova Invest

Național

Proiectul de lege privind finanțarea Autostrăzii Moldovei se află pe ordinea de zi a ședinței guvernului

În cadrul ședinței de Guvern care va avea loc, vor fi semnate documentele referitoare la finanțarea celei mai așteptate autostrăzi din România, Autostrada Moldovei A7.  Guvernul va aproba contractul de finanțare pentru această autostradă, care va avea o lungime totală de 319 de kilometri, iar termenul limită pentru finalizarea proiectului este anul 2025

Conform expunerii de motive, obiectivul principal al acestui proiect este construcția unei autostrăzi cu 2 benzi de circulație pe sens, între Ploiești și Pașcani, având o lungime totală de 319 km. Proiectul este împărțit în 4 secțiuni: Ploiești – Buzău (63,25 km), Buzău – Focșani (82,44 km), Focșani – Bacău (95,9 km) și Bacău – Pașcani (77,39 km). Se estimează că proiectul va fi finalizat până în 2025, iar perioada maximă pentru utilizarea împrumutului este de 48 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Conform contractului, împrumutul poate fi utilizat în maxim 20 de tranșe, iar valoarea minimă a unei tranșe este de 30 de milioane de euro. Suma împrumutului acoperă până la 50% din costul total al proiectului, fiind excluse cheltuielile cu TVA și cele legate de exproprieri.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Analiza MOLDOVA INVEST | Cum a evoluat averea lui Sorin Alexandru AFLOAREI, vicepreședintele Consilului Județean Iași, în perioada 2020 - 2024

Proiectul de lege supus adoptării în Guvern vizează adoptarea Contractului de finanțare – Autostrada A7 România – Cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare și reziliență B, încheiat între România și Banca Europeană de Investiții. Acest proiect va contribui la îndeplinirea obiectivelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în special a Reformei R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Aderarea României la Schengen, RESPINSĂ din nou! Impactul economic al opoziției Austriei!


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top