Declarația recentă a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, potrivit căreia deficitul comercial la alimente ar fi cauzat de preferințele românilor pentru avocado, nu reflectă realitatea producției autohtone.
Datele statistice arată că România stă mult sub potențialul său agricol, în ciuda suprafețelor generoase de teren și a climatului favorabil pentru agricultură.
Suprafața agricolă și potențialul neexploatat
România dispune de 12,714 milioane hectare de teren agricol, reprezentând 8,1% din suprafața totală agricolă a Uniunii Europene. Din această suprafață, 8,407 milioane hectare sunt teren arabil, ceea ce plasează țara noastră pe locul 5 în UE. Cu toate acestea, producția de legume și fructe proaspete a reprezentat doar 1,9% din totalul UE în 2024, cu o recoltă de 1,15 milioane tone.
Pentru comparație, Ungaria, cu o suprafață agricolă mult mai mică, a produs 1,37 milioane tone. La nivel european, cei mai mari producători de legume proaspete sunt Spania (14,8 milioane tone), Italia (13,9 milioane tone) și Franța (5,8 milioane tone), împreună reprezentând 55% din recolta totală a UE.
Legumele: performanțe sub nivelul potențialului
În ciuda potențialului natural și al suprafeței de teren disponibile, producția românească de legume este disproporționat de mică. De exemplu, România s-a situat în 2024 în urma Finlandei la producția de castraveți. Cel mai bine stă la usturoi, unde ocupă locul 5 în UE, după Polonia, iar la morcovi, producția autohtonă este de peste zece ori mai mică decât cea a Germaniei.
Această discrepanță se datorează în parte absenței unei industrii de procesare care să valorifice o parte din recoltă, astfel încât cererea se limitează în principal la consumul de legume proaspete.
Fructele: o performanță mai bună, dar încă sub potențial
La nivelul fructelor proaspete, România stă mai bine, clasându-se pe locul al șaselea în UE. În 2024, țara noastră a fost lider la producția de prune, cu 610 mii tone, departe de Franța (173 mii tone). Această preferință pentru livezi de pruni este influențată de tradițiile locale, care permit păstrarea fructelor sub formă de distilate, cum este țuica sau pălinca.
La struguri, România se situează pe locul al șaselea în UE, după Grecia, iar dacă se ia în calcul doar producția de struguri pentru vin, urcă pe locul al cincilea. În schimb, producția de mere este încă modestă comparativ cu Polonia (29%), Italia (21%) și Franța (17%).
Concluzie
Analiza datelor privind producția agricolă demonstrează că deficitul comercial al României la alimente nu se datorează alegerilor consumatorilor, ci ineficienței sistemului agricol și industriei de procesare. În condițiile unei suprafețe arabile generoase și a unui climat favorabil, România rămâne semnificativ sub nivelul statelor europene comparabile, atât la producția de legume, cât și la fructe.
O strategie coerentă, care să vizeze dezvoltarea industriei de procesare, investiții în tehnologii moderne și stimularea culturilor cu valoare adăugată, ar putea transforma potențialul agricol românesc într-un avantaj competitiv real pentru piața europeană.
