Neamț
Rețetă de succes! Crescătorie de prepelițe la o microferma din Zănești, Neamț
Este imposibil să nu fi auzit de calitățile oului de prepeliță. Acest aliment înglobează o cantitate impresionantă de vitamine și este recunoscut pentru efectele sale benefice în rezolvarea unor probleme grave de sănătate, precum afecțiuni ale inimii, stomacului sau ale sistemului circulator
Printre prepelițe la microferma din Zănești
Oul de prepeliță constituie, deci, un produs foarte util și apreciat de consumatori, ne spune Costin Constantin, un crescător de prepelițe din localitatea Zănești, județul Neamț, care de 21 de ani se ocupă de această activitate.
Nemțeanul susține că viața i s-a schimbat în bine datorită acestei mici păsări: în primul rând, consumul zilnic de ouă i-a îmbunătățit sănătatea, lui și familiei lui, iar în al doilea rând, veniturile pe care le obține din comercializarea ouălor sau a cărnii sunt mai mult decât mulțumitoare.
,,Puțin și bun!”
După atâția ani de trudă, crescătoria numără un efectiv de cca. 500 de prepelițe din matcă, iar scumpirile din anul acesta îl forțează pe nemțean să producă calitate pentru a rămâne pe piață, astfel producția pe lună nu este mai mare de 6.000-7.000 de ouă, fie vară, fie iarnă.
„De 21 de ani m-am îndrăgostit ireversibil de prepelițe, niște păsări minunate ca aspect, cât și rentabile, în ceea ce privește calitățile produselor sale, ouă și carne. Deși, creșterea prepelițelor era o ramură aproape necunoscută în România, cu mult curaj și încredere am plecat spre a o cunoaște, cerceta și a mă bucura de calitățile bine cunoscute ale ouălor de prepeliță.
Din nevoia de a mânca sănătos și a oferi și altora, începutul a fost cu multe eșecuri și peripeții, numărul păsărilor fiind ridicat odată cu deslușirea acestei activități. Efectivul de păsări, nu a fost și nici acum nu este unul impresionant, mergând pe ideea – ,,Puțin și bun!”, ne mărturisește Costin Constantin.
În anul 2022, prețul oului de prepeliță s-a majorat cu 10 Bani!
An de an, călătoria a continuat, vremurile s-au schimbat și trecând prin mai multe etape cu dealuri și văi, iată-ne în fața celui mai mare val de scumpiri, pe toate planurile, ne specifică crescătorul nemțean.
„Nu a fost de ajuns seceta acerbă din anul 2022, a venit războiul în apropierea graniței și de aici au început semnele de întrebare – ,,Se mai merită sau nu?”, – ,,Da, se merită să muncești pentru produse proaspete și de calitate!”. Am rămas constanți în producție, doar cu ajutorul clienților care au înțeles situația, și ne solicită ouă și carne.
Scumpirile ne forțează să producem calitate pentru a rămâne pe piață. Am încercat ca o parte din scumpirea aplicată produselor să o suportăm din micul nostru câștig, astfel de la 0,30 lei un ou în anul 2021, am mărit prețul la 0,40 lei, fără a face rabat la calitate. Cât despre viitor … doar ne dorim să fim sănătoși și v-om mai vedea. Așa cum bine ați înțeles – ,,Puțin și bun!”, producția pe lună nu este mai mare de 6.000-7.000 de ouă, fie vară, fie iarnă, suficiente pentru familie, clienți și necesarul nostru de ouă pentru incubat“, mai spune fermierul.
Oul de prepeliță, un aliment complet!
Piața este complet deschisă acestui tip de produse, fapt care constituie un argument cu greutate în favoarea demarării afacerii cu creșterea prepelițelor. Dar el nu este nici pe departe singurul: astfel, activitatea în sine este una foarte simplă și prezintă alte câteva avantaje importante, adevărate binecuvântări pentru orice potențial întreprinzător.
„Daca îmi pot permite un sfat pentru familiile cu copii ia-și îndruma să crească prepelițe pentru a acoperi necesarul de ouă pentru familie, aducând un aport calitativ meniului de zi cu zi.
Nu este nevoie de o investiție exagerată, se poate începe cu câteva ouă de incubat și ușor, ușor va ajunge și la satisfacția unui aliment complet, așa cum este considerat oul de prepeliță. Impulsul nu trebuie neapărat să vină de la mine, ci din dorința de a pune pe masa celor dragi – sănătate curată. Nu îmi rămâne decât să mulțumesc celor care îmi vor urma exemplul, și vă îndemn ,,Mâncați sănătos, dragii mei!“, încheie Costin Constantin, crescător de prepelițe din localitatea Zănești, județul Neamț.
Beneficiile oferite de oul de prepeliță
În 5 ouă de prepeliță echivalente după greutatea cu un ou de găină se găsesc de 5 ori mai mult calciu, de 4,5 ori fier, de 2,54 ori vitamina B1 și B2.
Ouăle de prepeliță conțin de asemenea vitamina A, fosfor, cobalt, cupru și alți aminoacizi. Este cunoscut că în Japonia, Italia, SUA, Franța, 2-3 ouă de prepeliță fac parte din rația zilnică a copiilor.
Consumul de ouă de prepeliță contribuie la mărirea conținutului de hemoglobină și eritrocite în sânge, tratarea ulcerului stomacal și duodenal, gastrite cronice.
