Romania
România a ajuns la o rată de absorbție de 90% a fondurilor europene disponibile în exercițiul financiar 2014-2020
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat marți, 28 noiembrie, că România a ajuns la o rată de absorbție de 90% a fondurilor europene disponibile în exercițiul financiar 2014-2020
Astfel, România a încasat până în prezent peste 21,6 miliarde euro pe programele din politica de coeziune.
„Declaraţiile de cheltuieli care urmează a fi transmise Comisiei Europene până la final de an împreună cu cele deja aflate spre rambursare la Comisie vor permite României o absorbţie maximală a fondurilor europene atât de necesare dezvoltării ţării noastre”, a adăugat ministrul.
Fondurile UE din exercițiul 2014-2020 au fost alocate de România pentru Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Dezvoltare Regională, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.
Printre obiectivele acoperite se numără consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor, a sectorului agricol (în cazul FEADR) şi a sectorului pescuitului şi acvaculturii (pentru FEPAM), sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, protecţia mediului, promovarea sistemelor de transport durabile, sprijinirea mobilităţii forţei de muncă, promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei, investiţiile în educaţie şi consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor publice.







