Connect with us

Deputatul Ioan Balan cere luarea de măsuri pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor din județul Suceava

Ioan Balan - Moldova Invest

Suceava

Deputatul Ioan Balan cere luarea de măsuri pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor din județul Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a adresat o întrebare parlamentară ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, privind măsurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor din județul Suceava.

În documentul înregistrat la Camera Deputaților la data de 15 decembrie 2025, parlamentarul liberal atrage atenția asupra nivelului extrem de ridicat al șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, rata șomajului în această categorie de vârstă a ajuns la 26,9% în perioada iulie–septembrie 2025, România înregistrând cea mai mare valoare din Uniunea Europeană.

Ioan Balan subliniază că, în unele județe, inclusiv Suceava, situația este și mai gravă, fiind influențată de capacitatea instituțiilor de calificare și recalificare, de gradul de industrializare și de nivelul investițiilor private. Deputatul arată că, deși în ultimii ani Guvernul a implementat diverse facilități și stimulente pentru angajatorii care încadrează tineri, eficiența acestor programe rămâne redusă.

Moldova Invest îți recomandă și ...  Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan anunță avansul lucrărilor pe drumul Moldovița–Vama | 10 din cei 17 kilometri au fost asfaltați, iar finalizarea este programată pentru săptămâna viitoare

În acest context, deputatul PNL solicită ministrului Muncii informații concrete privind numărul tinerilor din județul Suceava care au fost integrați pe piața muncii prin măsurile de sprijin financiar destinate tinerilor NEET și dacă aceste facilități vor fi menținute și în anul 2026. De asemenea, el cere date despre câți tineri suceveni au solicitat și au obținut indemnizație de șomaj la finalizarea studiilor în anul 2025, precum și despre numărul celor care s-au angajat la mai puțin de un an de la absolvire.

Totodată, Ioan Balan solicită clarificări privind măsurile suplimentare pe care Ministerul Muncii le are în vedere pentru anul 2026, în vederea reducerii rapide și semnificative a șomajului în rândul tinerilor.

Deputatul a cerut ca răspunsul să fie formulat în scris, subliniind importanța identificării unor soluții eficiente pentru integrarea tinerilor pe piața muncii, în special în județele cu dificultăți economice precum Suceava.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

To Top