Suceava
Investiții la EGGER: Unde intervine tehnologia și ce schimbări aduce?
Pe măsură ce presiunea pentru reducerea consumului de resurse și a emisiilor crește, companiile sunt nevoite să își regândească investițiile pe termen lung
Pentru EGGER, sustenabilitatea este o componentă ce a fost dintotdeauna integrată în modul de operare, construită în jurul utilizării responsabile a resurselor și al îmbunătățirii continue a modului în care își gestionează impactul asupra mediului.
Strategia de sustenabilitate a companiei reflectă o abordare care îmbină zona economică, socială și de mediu. În practică, acest lucru înseamnă valorificarea eficientă a materiei prime, utilizarea pe scară largă a deșeurilor din lemn și a subproduselor din procesarea industrială, dar și dezvoltarea unor produse care pot reintra în circuitul economic. Astfel, EGGER contribuie la economia circulară, reducând presiunea asupra resurselor naturale și optimizând întregul lanț de producție.
Tehnologia joacă un rol central în acest întreg proces. Investițiile în echipamente moderne și în optimizarea fluxurilor de producție permit reducerea consumului de energie și a emisiilor, dar și creșterea eficienței operaționale. În paralel, compania acordă o atenție constantă transparenței, oferind informații despre produse și impactul acestora conform standardelor aplicabile, de la declarații de mediu până la documentație tehnică.
Dimensiunea socială rămâne, la rândul ei, esențială. EGGER pune accent pe siguranța angajaților, pe dezvoltarea profesională și pe stabilitatea locurilor de muncă, elemente care susțin funcționarea pe termen lung a companiei și contribuie la un mediu de lucru predictibil. În același timp, implicarea în comunitate completează acest model de responsabilitate, prin investiții constante în educație, sănătate și infrastructură locală.
Impact local prin investiții constante în comunitate
Doar în 2025, EGGER a alocat 1,4 milioane de euro pentru proiecte în județul Suceava, menținând un nivel ridicat al sponsorizărilor din anii anteriori. Peste jumătate din sumă a fost direcționată către educație, prin modernizarea a zeci de unități de învățământ și dotarea acestora cu materiale și echipamente. Alte investiții au vizat infrastructura medicală, sprijinul pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, precum și proiecte de siguranță publică și intervenții în situații de urgență.
Aceste inițiative completează investițiile industriale și reflectă o abordare integrată a sustenabilității, în care eficiența resurselor, inovația tehnologică și responsabilitatea față de comunitate funcționează împreună. În prezent, cerințele de mediu și transparență devin tot mai stricte, iar companiile care investesc în astfel de modele își consolidează atât performanța operațională, cât și rolul în dezvoltarea sustenabilă a regiunilor în care activează.
EGGER în România
Grupul EGGER este prezent în România din 2008, prin fabrica din Rădăuți, județul Suceava, unde lucrează peste 920 de angajați. În Rădăuți sunt produse plăci de PAL brut și decorativ pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail.
EGGER a investit peste 600 de milioane de Euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.
Ca afacere de familie, EGGER își asumă dezvoltarea sustenabilă pe termen lung, bazată pe performanță proprie. Sustenabilitatea este integrată în mod fundamental în strategia companiei. EGGER își propune să reducă gradual emisiile de gaze cu efect de seră care influențează clima și să atingă obiectivul Net Zero până în 2050.
În prezent, peste 50% din energia utilizată în fabrica din Rădăuți provine din surse regenerabile, iar peste 88% din lemnul utilizat în producția materialelor pe bază de lemn provine din reciclare și din produse secundare ale industriei lemnului. Prin acestea, EGGER contribuie constant la obiectivul de a crea „mai mult din lemn”.










